Sponsor oficial al
O femeie în vârstă de 60 de ani a murit, marţi seara, după ce a fost lovită de o motocicletă, în comuna Curtişoara.
La faţa accidentului au fost echipaje de salvare şi poliţiştii.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un motociclu, condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani și un pieton, respectiv o femeie, în vârstă de 60 de ani, ambii din comuna Curtișoara, județul Olt.
În urma evenimentului rutier, tânărul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, iar femeia, în vârstă de 60 de ani, a decedat, trupul acesteia fiind transportat la Morga Spitalului Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
Conducătorul motociclului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Claudiu Şerban.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021


