Sponsor oficial al
De la începutul acestei săptămâni, o autospecială de stingere, prevăzută cu accesorii pentru descarcerare și acordare a primului ajutor calificat, fără capacitate de transport, a fost operaționalizată în cadrul Punctului de Lucru Dobroteasa, aparținând Detașamentului de Pompieri Slatina.

Punctul de lucru Dobroteasa va asigura intervenția în situații de urgență în comunele Cungrea, Dobroteasa, Leleasca, Sâmburești, Verguleasa, Vitomirești și Vulturești.
„Populația celor șapte comune, împreună cu cele 33 de sate care aparțin de acestea, este de peste 16.700 de locuitori, iar suprafața sectorului de intervenție este de 350 de kilometri pătrați.
Prin înființarea punctului de lucru, timpul de răspuns pentru intervenția echipajelor specializate scade semnificativ, în cele șapte localități, fiind redus chiar și cu 40 de minute, în cazul comunei Leleasca.
Obiectivul de investiții Constuire subunitate de intervenție în situații de urgență în comuna Dobroteasa a fost realizat din bugetul Consiliului Județean Olt, terenul fiind pus la dispoziție de Primăria comunei Dobroteasa.
Clădirea este prevăzută cu spații pentru gararea autospecialelor, dispecerat, sală de pregătire, sală cu mese, camere de odihnă și alte încăperi pentru desfășurarea activităților curente”, arată ISU Olt.
În perioada următoare, în funcție de posibilitățile de dislocare a personalului și tehnicii de intervenție, se dorește dezvoltarea Punctului de Lucru din comuna Dobroteasa.

Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

