Sponsor oficial al
Un tânăr de 24 de ani a murit după ce a intrat, în noaptea de marți spre miercuri, cu mașina într-un stâlp, accidentul având loc pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Balș, județul Olt.
Potrivit IPJ Olt, polițiștii au fost sesizați prin apel 112, în jurul orei 1.00, cu privire la faptul că pe strada Nicolae Titulescu, din orașul Balș, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 24 de ani, din orașul Balș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, din cauze ce urmează a fi stabilite, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp din beton.
„În urma accidentului, tânărul a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării autopsiei. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Olt.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022


