Sponsor oficial al
Cel mai interesant denunţ este cel făcut de firma POLYSTART, patronată de Cristian Dobre, un apropriat al lui Pavel Badea, atât ca afin, dar şi partener de afaceri în diverse „combinaţii” care au avut loc pe raza Municipiului Craiova. Este foarte probabil ca în spatele acestui denunţ făcut de POLYSTART să se afle interesul lui Pavel Badea de a o elimina pe Olguta din competiţie şi a încerca să devină primar cu orice preţ.
Mai mult, Badea şi Dobre fac obiectul unui dosar penal aflat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova care are ca obiect obţinerea frauduloasă de fonduri de la Uniunea Europeană, vezi AICI.
Un alt important denunţător este Tiberiu Urdăreanu, patronul firmei UTI, care a declarat în faţa procurorilor cu subiect şi predicat că primarul Craiovei i-a solicitat o sumă importantă de bani pentru a beneficia de o lucrare pe raza Municipiului Craiova.
Se pare că Tiberiu Urdăreanu s-a spovedit în faţa procurorilor cu mai multe fapte de dare de mită săvârşite de-a lungul timpului cu ocazia desfăşurări activităţilor specifice de catre firma UTI.
Surse de încredere spun că ar exista un denunţ si împotriva fostului primar al Craiovei, Antonie Solomon, însă deocamdată nu există o confirmare oficială în acest sens.
La capitolul denunţuri figurează şi reprezentanţi firmei MITLIV care au contribuit şi ei, destul de consistent, la stabilirea cadrului infracţional.
Trebuie precizat însă că aceste fapte fac obiectul unuia dintre dosarele pe care Lia Olguţa Vasilescu le are la Direcţia Naţională Anticorupţie Structura Centrală, dar şi la Direcţia Naţională Anticorupţie Serviciul Teritorial Craiova.
Din cunoştinţele noastre, de numele Olguţei Vasilescu se leagă cel puţin patru dosare penale în care există probe certe pentru trimiterea în judecată.
Mai mult ca sigur că în scurt timp cercetarea penală va fi demarată şi în cadrul acestor dosare.
Sarabanda de infracţiuni săvârşite de Lia Olguţa Vasilescu este una extrem de consistentă şi de o inconştienţă ieşită din comun.
Distribuie articolul:
Alte articole
ROMÂNIA - SPANIA 0-0. "Tricolorii", la egalitate cu campionii Europei
- de
- 28 Martie 2016
Bine ai revenit, Vika!
- de
- 25 Martie 2016
SIMONA HALEP s-a calificat în optimile de finală la INDIAN WELLS
- de
- 14 Martie 2016
Irina Begu ratează meciul de Fed Cup cu Cehia
- de
- 28 Ianuarie 2016
Bătut cu parul pentru droguri de un interlop
- de
- 31 Martie 2016

