Sponsor oficial al
Meciul cu CSMS Iaşi era socotit important pentru echipa gorjeană dacă dorea să rămână în lupta pentru un loc în Europa. După cum stăteau lucrurile înaintea partidei, se putea socoti că gazdele sunt favorite, statut pe care l-au şi transformat în puncte după 90 de minute de joc.
Cu toate acestea, cei care au iniţiat prima acţiune mai periculoasă spre poarta adversă au fost ieşenii, Mingote respingând însă în corner şutul lui Ţigănuşu din minutul patru. Gorjenii au replicat, cinci minute mai târziu, prin Nistor, care l-a pus la încercare pe Irimia, acesta deviind la rându-i balonul în corner.
Primul gol al partidei a picat în minutul 30, realizarea fiind trecută în dreptul aceluiaşi Nistor. Contraatacul rapid iniţiat de Voiculeţ a fost finalizat spectaculos, cu un şut la colţul lung, de Nistor, execuţia superbă a acestuia lăsându-l fără replică pe Irimia. La pauză s-a intrat la egalitate însă, după alte nouă minute de joc scorul devenind 1-1. Mihălăchioaie a speculat un spaţiu liber lăsat de Nicoară în banda stângă a pandurilor şi a reuşit să înscrie cu un şut la colţul lung.
Desprinderea pandurilor s-a realizat în minutul 63. Deşi până atunci a mai existat ocazia lui Voiculeţ, care a şutat slab de la marginea careului mare, nu se poate spune că se anunţa furtuna gorjeană. Primul care a redeschis balul pe tabelă a fost Lemnaru. Nistor a şutat din afara careului, Irimia a respins în faţă, iar Lemnaru, bine plasat şi atent, a împins mingea în plasă pentru un 2-1 care mai liniştea apele din tabăra gazdă, în minutul 63. Partida a fost închisă două minute mai târziu. Băcilă a executat perfect un corner pentru Matulevicius, care a trimis cu capul plasat, la colţul lung, ducând scorul la 3-1. Până la final a mai fost de consemnat ocazia lui Voiculeţ. Acesta a şutat puternic de la marginea careului, Irimia a respins în faţă, dar Băcilă nu a fost pe fază şi totul s-a încheiat fără a produce modificări pe tabelă. La finalul partidei, mulţumit de rezultatul înregistrat, Cristi Pustai a declarat că “ne batem cu Dinamo şi cu Petrolul pentru ultimul loc pe podium”.
Distribuie articolul:
Alte articole
SANDU şi DRAGOMIR, URMĂRIŢI PENAL într-un alt dosar la DNA
- de
- 18 Martie 2013
Bărbaţi duşi la produs în Germania
- de
- 20 Martie 2013
Şi-a plătit Dinel eliberarea?
- de
- 14 Martie 2013
Afro-asiatici clandestini în curtea Ford
- de
- 14 Martie 2013
Bătrână găsită moartă în baie
- de
- 14 Martie 2013
Mii de angajaţi ar putea rămâne pe drumuri
- de
- 13 Martie 2013
ANAF execută silit Şcoala de Fotbal «Gică Popescu»
- de
- 13 Martie 2013
Severin: Muncitorii sezonieri de la uzina de vagoane, trimişi acasă
- de
- 11 Martie 2013
Lupta se mută în instanţă
- de
- 11 Martie 2013

