Sponsor oficial al
Membrii Asociaţiei React din Craiova s-au aflat ieri în Piaţa Mihai Viteazul, pentru a-i îndemna pe oameni să vină în ajutorul persoanelor bolnave, donând sânge. Campania “O nouă şansă la viaţă” îşi propune să mărească numărul de donatori, alţii decât cei care sunt abonaţi la Centrul de Sânge. Campania a început în 2008 şi nu are un termen limită.
Campania organizată de Asociaţia React, în parteneriat cu Centrul de Transfuzii Sanguine Craiova, doreşte ca numărul donatorilor de sânge să crească. Noi ne propunem să nu le oferim acele bonuri de masă în schimbul donării de sânge. Sperăm ca şi pe parcursul anului 2014 să promovăm această campanie. Momentan suntem în tratative cu Unitatea Militară de pe strada Caracal. Vrem să mergem acolo unde există doritori de a dona sânge, de a-i ajuta pe ceilalţi. Ne adresăm tuturor instituţiilor publice şi companiilor private, nu avem un public ţintă neapărat. Până acum, rezultatele sunt mulţumitoare, nu atât de mari aşa cum ne-am fi dorit, dar sunt mulţi oameni care vin şi întreabă, sunt dornici să doneze sânge, dar trebuie să respecte anumite cerinţe. Cam jumătate dintre cei care doresc să doneze sânge ajung să facă acest lucru.
A precizat Şonei Leonard, directorul Asociaţiei React Craiova
Din cantitatea de sânge donată o singură dată se pot extrage elementele care pot salva vieţile a trei pacienţi. Fiecare unitate de sânge - luată ca întreg - este testată contra bolilor înainte de a fi trimisă spre separare.
Donarea de sânge este sigură şi uşoară. Nu se pot contracta SIDA sau alte boli infecţioase în timpul donării. Se utilizează un ac steril şi de unică folosinţă pentru fiecare donare.
Distribuie articolul:
Alte articole
Olguţa Vasilescu, acţiuni grave de şantaj la adresa Universităţii Craiova
- de
- 25 Septembrie 2013
Maidanezii au mai făcut o victimă
- de
- 24 Septembrie 2013
UPDATE VIDEO / Antonie Solomon, condamnat definitiv
- de
- 22 Septembrie 2013
CSU CRAIOVA VA FI EXCLUSĂ DIN COMPETIŢIA FOTBALISTICĂ
- de
- 21 Septembrie 2013
Probleme interminabile în cartierul Brestei de la periferia Craiovei
- de
- 16 Septembrie 2013
OLGUTA, FAPTE GRAVE DE CORUPTIE
- de
- 15 Septembrie 2013
317 hectare de luciu de apă, plimbaţi de la Ana la Caiafa
- de
- 13 Septembrie 2013
Primăria Craiova, acuzată că a dat mită FRF
- de
- 13 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu şi Adrian Andrici, atac mafiot la adresa Universităţii Craiova
- de
- 11 Septembrie 2013
Sâmbătă seară ne «romanizăm» în familie
- de
- 10 Septembrie 2013

