Sponsor oficial al
În ultima perioadă primesc unele mesaje de la oameni care nu sunt neapărat conectați la fenomenul fotbalistic. Oameni care se duc la stadion ca să bifeze pozele făcute la lumina rece a neoanelor de multe milioane de euro. Faptul că o echipă care joacă în Craiova are niște rezultate și că eu m-am născut în capitala Olteniei îi face pe unii să mă agaseze cu mesaje. Adevărul este că dacă echipa aia ia sau nu ia titlul nu mă interesează deloc.
Sunt oameni care se vor bucura. Pe unii dintre ei i-am avut alături la protestele la care toată lumea ieșea consternată de faptul că în România este posibil ca niște cetățeni să șteargă cu buretele o echipă de fotbal. Nu-i condamn nici că s-au retras, nici că și-au găsit alinarea în atmosfera care vrea să recreeze ceea ce a fost odată. Nostalgiile tinereții și ale copilăriei pot să fie retrăite în multe feluri. Unii dintre cei care se vor bucura nici nu au apucat să fie arși de soarele de pe Oblemenco și nici nu au văzut ce am văzut eu. Ei sunt cei mai puri. Așa s-au născut, așa au apucat să vadă fotbalul.
Fiecare cu trăirile lor. Pentru mine Știința este în comă indusă și nu stau să caut vinovați. Singura certitudine este că nu am cum să o înlocuiesc în inima mea cu o creatură sinistră oricât de strălucitoare ar fi.
Oricum, într-un campionat în care rezultatele nu ies bine nici după analizele VAR și într-un fotbal care aproape s-a stins este irelevantă campioana. Avem o națională în care încep să apară copiii care se apucau de fotbal atunci când Burleanu și acoliții săi preluau destinele FRF. Și se vede. Avem stadioane de multe sute de milioane de euro, dar nu avem baze de antrenament. Avem scaune luxoase, dar lipsesc suporterii. Avem multe, dar nu avem nimic.
Pentru noi, cei puțini, care nu am putut să acceptăm compromisul, este greu să jucăm ritmic prin sălile de tribunal. Pentru ei, care și-au găsit alinarea într-un fel de păpușă gonflabilă strălucitoare, este și mai greu. În sufletul lor este scris adevărul. Aia nu e Știința.
Să încerc să regăsesc Universitatea Craiova într-o echipă făcută prin Mogoșoaia, mutată la București și transferată după vopsire pe „Ion Oblemenco” îmi este imposibil. Ar fi ca și cum mi-aș retrăi tinerețea într-un joc prost de calculator asezonat cu substanțe halucinogene ca să nu disting bine realitatea.
Știe toată țara, dar, la fel ca în atâtea și atâtea cazuri, acceptăm orice anomalie cu resemnare și obediență. Încercăm să stoarcem fericire din orice mizerie și ne construim o logică de avarie care funcționează matematic de trei decenii.
Așadar, nu mă mai agasați. Nu mă interesează dacă echipa aia câștigă ceva. Nu o să mă intereseze nici acum, nici peste zece ani.
Oricum, nu mă mai interesează nici campionatul în care pe stadioanele pe care încap aproape 300.000 de spectatori ajung în fiecare săptămână sub o treime. Câte 6000 de temerari susțin în media una dintre cele 16 echipe din campionatul care parcă se joacă degeaba.
Pe lângă anomaliile FRF există și anomaliile jandarmilor și ale altor instituții care par că fac tot ce pot să transforme suporterii în consumatori care să stea în fața televizoarelor și să vadă reclamele întrerupte de foarte puțin fotbal.
