Sponsor oficial al
Un nou ordin al Ministerului Muncii schimbă radical modul de stabilire a gradului de handicap în România. Simplul diagnostic medical nu mai garantează obținerea certificatului, ci evaluarea se va baza pe gradul real de afectare funcțională, potrivit gandul.ro.
Documentul, elaborat de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, aliniază legislația românească la standardele internaționale și la Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.
Astfel, bolile tratabile sau controlate medicamentos nu mai asigură automat certificatul. Printre afecțiunile care nu mai dau dreptul la încadrare se numără viciile de refracție corectabile (miopie, hipermetropie, astigmatism), epilepsia controlată, diabetul fără complicații și bolile respiratorii ușoare ori moderate.
Certificatul de handicap permanent se poate acorda doar în cazuri grave și ireversibile: dizabilitate intelectuală severă, autism cu deficiențe majore, cecitate totală, surdomutitate, amputații sau paralizii definitive.
Evaluarea va fi mai complexă, bazată pe teste funcționale, istoricul medical și răspunsul la tratament, iar pentru fiecare pacient se va analiza gradul de autonomie și capacitatea de autoîngrijire.
Certificatele aflate deja în vigoare rămân valabile până la expirare, însă la reevaluare se vor aplica noile reguli. În funcție de boală, valabilitatea certificatelor va fi de 12 sau 24 de luni, iar pentru cazurile ireversibile, pe viață.
Persoanele încadrate într-un grad de handicap trebuie să urmeze Programul individual de reabilitare și integrare socială, nerespectarea acestuia putând atrage pierderea unor drepturi.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

