Sponsor oficial al
Ieri, un bărbat din Drobeta-Turnu Severin, polițist cu funcție de conducere, a sesizat, prin apel la numărul de urgență 112, faptul că un coleg de-al său, aflat în timpul serviciului ar fi sub influența substanțelor psihoactive, pe bulevardul Carol I din localitate. Acesta din urmă îl oprise pe cel care a sunat la 112 și îl amendase întrucât nu purta centură de siguranță.
Imediat, polițiștii din cadrul Biroului Control Intern și ai Poliției municipiului Drobeta-Turnu Severin s-au deplasat la fața locului pentru a verifica sesizarea, spun reprezentanții IPJ Mehedinți.
În urma testării agentului de poliție cu aparatele din dotare, s-a constatat că rezultatele au fost negative, ceea ce a infirmat acuzațiile referitoare la consumul de substanțe psihoactive.
„De asemenea, cercetările au relevat că, la ora 14:16, agentul de poliție, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit în trafic autoturismul condus de bărbatul care a făcut sesizarea, pentru a-l sancționa contravențional. Motivul sancțiunii a fost faptul că acesta nu purta centura de siguranță și avea folii neomologate pe geamurile laterale ale mașinii, iar ca măsură complementară, polițistul i-a reținut certificatul de înmatriculare”, arată IPJ Mehedinți.
Întrucât apelantul este polițist în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, cazul a fost sesizat Biroului Control Intern, care va efectua cercetări pentru a stabili exact circumstanțele în care a avut loc acest incident. La finalizarea investigațiilor, vor fi propuse măsurile corespunzătoare.
„Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți a subliniat că se delimitează ferm de orice activitate sau comportament care nu respectă legea, statutul polițistului conform Legii 360/2002 și normele Codului de etică și deontologie ale polițiștilor”, mai arată polițiștii.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

