Sponsor oficial al
Imobilul va fi ridicat în fața mall-ului Promenada și va găzdui un segment important de office dar și un hotel de brand internațional.

General Building Management, societate care face din grupul NEPI, a inițiat o procedură urbanistică la Primăria municipiului Craiova cu scopul obținerii aprobărilor necesare (modificare PUZ, autorizație de construcție) în vederea construirii unui zgârie-nori P+25.
Reamintim că NEPI a investit deja în Craiova peste 150 de milioane de euro odată cu construirea mall-ului Promenada, investiție realizată pe un teren de 20 de hectare în zona lacului Craiovița. De asemenea, NEPI a realizat și bulevardul Prelungirea Râului, pe o porțiune de circa 1.000 de metri, care leagă Calea Severinului de bulevardul Râului.
Investiția, care se apreciază a fi în jurul sumei de 40-50 de milioane de euro, este plănuită pentru următorii trei ani. Astfel, având în vedere puterea financiară a acestui gigant cu capital majoritar sud-african, șansa ca acest obiectiv să se materializeze este foarte mare. Prin urmare, undeva în jurul anului 2028, Craiova se va putea mândri cu un zgârie-nori de 25 de nivele.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

