Sponsor oficial al
Ajuns în ultimele şase luni de contract, căpitanul pandurilor, Ousmane Viera, dezvăluie faptul că viitorul său legat de formaţia de fotbal gorjeană nu mai este deloc o certitudine, cel puţin din vară.
Eu mai am contract până în vară şi am promis că rămân până atunci. După aceea mai vedem. Nu depinde deloc viitorul meu dacă Pandurii joacă în cupe europene sau nu. De fapt, nu depinde de nimic. Voi mai juca 14 - 15 etape şi după aceea o să iau o decizie. Cert este că am stat cinci ani în România şi eu cred că deja este cam mult… Poate ar trebui să schimb ceva.
Viera
Fundaşul pandurilor recunoaşte chiar faptul că nu a dus lipsă de oferte în această iarnă.
Da, chiar am avut oferte să plec, dar am vrut să rămân. Pentru că am promis dinainte la conducere că o să rămân măcar până în vară. Am avut două oferte, una din Franţa şi alta din altă parte.
Viera
Totuşi fotbalistul ivorian preferă să se concentreze pe returul de campionat, pentru a ajuta Pandurii să-şi îndeplinească obiectivul numit cupe europene.
În afară de mine poate să mai plece oricine. Însă, până atunci, cel mai important ar fi să jucăm toţi bine pentru echipă şi să ne gândim mai puţin când o să plecăm. Pentru că avem întâi un obiectiv de îndeplinit, să prindem cupele europene. Eu, unul, cred că se poate realiza, cel puţin dacă ţinem cont de poziţia noastră din clasament, suntem la două puncte de Astra şi la egalitate cu Vaslui. Deci, dacă vom juca la fel de bine ca în tur şi nu vom mai pierde puncte aiurea acasă, ne putem menţine acolo, sus.
Părerea căpitanului
Înainte de redebutul oficial, liderul de echipă al pandurilor apreciază o misiune extrem de dificilă pentru formaţia gorjeană. Fundaşul ivorian crede că Pandurii va trebui să tragă serios pentru a-şi atinge obiectivul, mai ales după pierderea lui Maxim.
Va fi foarte greu. Toate echipele trag tare acum şi e clar că nu va fi uşor. Şi mai ales că toţi adversarii o să ne ia foarte în serios de acum încolo. Adevărul este că e foarte greu şi fără Maxim. A fost cel mai bun jucător din lot şi chiar nu văd unde ai mai putea găsi acum un asemenea fotbalist. Este foarte greu să compensezi plecarea lui cu cei nou-veniţi, pentru că era un jucător complet, era adaptat, era cu tupeu, era foarte tehnic, le avea cam pe toate. Pentru mine a fost cel mai bun jucător de aici. Dar e bine pentru el că a ajuns acolo, în Germania, iar pentru club că a reuşit un transfer foarte bun.
Ousmane Viera
Fotbalistul încă nu ştie cu cine va face cuplu în centrul apărării:
Ştiu că Mamele are ceva probleme medicale şi s-ar părea că nu voi mai juca cu el acolo. Dar totul depinde doar de antrenor, pe cine va folosi. Cine a tras mai bine în pregătire acela va juca. Antrenorul este şeful. Deci este posibil orice, chiar şi eu să fiu rezervă. Eu, personal, nu pot să vă spun cu cine m-aş simţi cel mai bine acolo, în cuplul de fundaşi centrali. Totuşi oricine din lot ar putea evolua acolo, atâta timp cât joacă la Pandurii, cred că ar trebui să aibă valoarea necesară.
Distribuie articolul:
Invitaţie în alb!
12 Februarie 2013Alte articole
Dinel Staicu va fi eliberat din închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Melania Renghea: «M-a pus în genunchi şi m-a obligat să-i fac…»
- de
- 11 Februarie 2013
Samir Sprânceană – 18 ani de închisoare
- de
- 12 Februarie 2013
Mirajul corupţiei
- de
- 10 Februarie 2013
Şi-a pus pielea la bătaie şi acum trage ponoasele
- de
- 10 Februarie 2013
Tânăr înjunghiat la Severin
- de
- 10 Februarie 2013
Proxenet cu 6 capete de acuzare
- de
- 9 Februarie 2013
Administratoarea a intrat la zdup
- de
- 8 Februarie 2013
Gemeni şi mardeiaşi
- de
- 7 Februarie 2013
VIDEO / Poliţist local, luat pe capotă de un taximetrist
- de
- 7 Februarie 2013

