Am crezut, cum cred şi acum, în dezideratul PNL de a elibera Craiova şi Doljul de stigmatul roşu al PSD, reprezentant de cuplul Lia Olguţa Vasilescu Manda şi Claudiu Manda Vasilescu.
Ieri, 18 noiembrie 2020, am constatat, cu stupoare, că nu toţi membrii PNL sunt, de fapt, membri PNL, ci, unii, au antene şi rădăcini fibroase în PSD! E ca şi cum te fereşti să calci în rahat şi, tocmai când nu te aştepţi, colegul tău de drum te împinge chiar el într-un mare rahat!...
De felul meu, sunt un om sensibil, altfel nu aş fi putut fi poet şi (chiar) jurnalist, pentru că şi în această meserie trebuie să empatizezi cu personajele tale, altfel eşti un farseur, pozezi, doar, pentru public, în ceea ce vrei să fii, dar, de fapt, îţi minţi interlocutorii.
Mi-au plăcut piesele lui Caragiale ca nişte modele negative care nu ar trebui urmate şi, mult timp, nu am crezut că acestea au transpunere în realitate, atât de abrupt şi grosier, ca în zilele noastre! „Trădare să fie, dar s-o ştim şi noi!” – zicea un personaj de-al lui Caragiale, în piesa „O scrisoare pierdută”.
România pare că merge spre o sinucidere calculată, în timp ce noi, cei mulţi, rămânem captivi în propria naivitate de a crede că iubirea aproapelui, ca şi concept biblic, chiar există.
