Sponsor oficial al
A plecat ieri din această lume, la 80 de ani Mircea M. Ionescu. Nu doar una dintre vocile inconfundabile ale fotbalului vorbit și scris, ci și, pe perioada șederii sale de aproape 15 ani în Statele Unite, cel care a scris, editat și tipărit, la început cam de unul singur, primul ziar românesc din America, ”Lumea Noastră, lumea sporturilor”.
Om cu respirație în fotbal și în cultură, scriitor, dramaturg, director de teatru, MMI a scris 85 de cărți, iar pe ultima dintre ele, ”Maidanul”, lansată la Muzeul Fotbalului din București în primăvara lui 2023, o piesă de teatru, am avut onoarea de a i-o prefața.
Însă cartea de căpătâi a lui MMI este una dintre primele ale sale: ”Întâlniri care se uită greu”, apărută în 1981. Volumul povestește întâmplările și peripețiile jurnalistice ale lui MMI începând din 1969, când a privit la televizor egalul de pe Wembley, 1-1, într-o cabană de munte, printre urletele lupilor, continuând cu eliminarea lui Feyenoord de către UTA, mai multe meciuri memorabile ale naționalei din anii șaptezeci la care a asistat. La loc de cinste figurează povestea deplasării la Leeds cu Craiova, în 1979. Se știe, oltenii s-au calificat cu dublă victorie, de fiecare dată cu 2-0, returul fiind în deplasare și însemnând primul succes oficial românesc pe Insula Britanică.
Dar să-i dăm cuvântul lui MMI:
5 octombrie 1979, ora 14:10, în redacție sună telefonul. La capătul firului, de la Craiova, Corneliu Stroe, vicepreședintele clubului din Bănie.
-Cu cine căzurăm, domne?
-Cu Leeds!
-Hai, lăsați gluma!
-Vorbesc serios, Cornele! Cu Leeds United! Primul joc la Craiova, returul la Leeds!
-Muică, pe cine ne scoseși în cale!
-Lasă, Cornele, dacă e să cădeți, cădeți de pe un cal mare!
-Lasă, neică, puteau să cadă alții de pe calul ăsta!
Apoi povestea se mută la Leeds, o lună mai târziu, cu o zi înaintea returului din 7 noiembrie 1979, după 2-0 pentru olteni în tur, acasă. De data aceasta MMI vorbește cu Valentin Stănescu, antrenorul oltenilor la acea dată:
-La ce te gândești, nea Tinele?
-Nu mă gândesc la nimica, Mirceo, tată! Dacă bagi un cuțit în mine acum, nu curge sânge. Îți dai seama că suntem în fața unei mari calificări. Dar nu-l am pe ”nebunul” ăla de Tilihoi, că n-avea altceva de făcut decât să-și lovească adversarul fără minge.. Știu eu dacă Bumbescu rezistă?! Copilul e talentat, dar ăștia-s englezi, fratele meu, și sar câte trei la bășică... E Costică acolo, dar nu vom sta numai în apărare. Dacă intrăm să ne apărăm, ne curățăm... Cami e în formă bună, trebuie să-i plimbe, să-i sperie...
În sfârșit, MMI relatează momente din euforia nopții de după calificare, din camera de hotel pe care-o împărțea cu Sebastian Domozină:
”Pe la două noaptea urcăm în camere. Încerc să-mi adun gândurile, să scriu comentariul de revenire. Dialoghez din când în când cu Domozină. E ca o lămâie stoarsă, după cea mai formidabilă transmisiune din viața lui. Sabi scote o sticlă de vodcă, e ca actorul după spectacol, sau ca șoferul după o cursă lungă. Mă întreabă dacă nu visăm, că am eliminat Leeds. Eu scriu, iar el se plimbă la patru dimineața cu ochii în lacrimi prin cameră și cântă mereu, hai Craiova, hai Craiova!”
Sunt doar câteva fragmente din imensa operă a unui om care a iubit nu doar o echipă, ci întreg fotbalul românesc!
Odihnă veșnică, prietene MMI!
