Timp liber
Sponsor oficial al
Mărţişorul, un obiect-bijuterie prins într-un şnur alb cu roşu ce este oferit celor dragi pe 1 martie, a primit de-a lungul timpului semnificaţii diverse, de la vestitor al primăverii la simbol al renaşterii naturii. Tradiţia este inclusă în lista patrimoniului imaterial al UNESCO.
Decizia de a include mărţişorul în lista patrimoniului imaterial al UNESCO a fost luată de Comitetul pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității. Dosarul a fost depus de România alături de alte trei țări - Bulgaria, Macedonia şi Republica Moldova - în care această frumoasă tradiție a primăverii există, cu unele diferențe de formă, dar în același spirit al sărbătoririi renașterii naturii.
În general, femeile şi fetele primesc mărţişoare şi le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. În Moldova însă, obiceiul este ca fetele să dăruiască mărţişoare băieţilor. Împreună cu mărţişorul se oferă adesea şi flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul.
Arheologii au descoperit obiecte cu o vechime de mii de ani care pot fi considerate mărţişoare. Au forma unor mici pietre de râu vopsite în alb şi roşu, înşirate pe aţă, pentru a fi purtate la gât. Cele două culori sunt deschise interpretărilor: roşul poate semnifica vitalitatea femeii, iar albul - înţelepciunea bărbatului. Astfel, şnurul mărţişorului exprimă împletirea inseparabilă a celor două principii.
Semnificaţia firelor alb şi roşu ce se împletesc într-un şnur de care este prins un mic obiect este relevată şi de unele legende. Astfel se spune că Soarele ar fi coborât pe pământ în chip de fată frumoasă şi ar fi fost ţinut prizonier de un zmeu. Pentru a-l elibera, un voinic s-a luptat cu zmeul vărsându-şi sângele în zăpadă. Soarele a urcat din nou pe cer şi, în locurile în care zăpada s-a topit, au răsărit ghiocei - vestitori ai primăverii.
Conform unui mit care circulă în Republica Moldova, în prima zi a lunii martie, frumoasa Primăvară a ieşit la marginea pădurii şi a observat cum, într-o poiană, într-o tufă de porumbari, de sub zăpadă răsare un ghiocel. Iarna a chemat vântul şi gerul să distrugă floarea şi ghiocelul a îngheţat, însă Primăvara a dat la o parte zăpada, rănindu-se la un deget din cauza mărăcinilor. O picătură de sânge fierbinte a căzut pe floare făcând-o să reînvie. În acest fel, Primăvara a învins Iarna, iar culorile mărţişorului fac trimitere la sângele roşu pe zăpada albă.
Se spune că, în vechime, mărţişorul era confecţionat din două fire răsucite de lână colorată - albă şi neagră sau albă şi albastră - şi era dăruit în prima zi din luna martie. Obiceiul mărţişorului este de fapt o secvenţă dintr-un scenariu ritual de înnoire a timpului - primăvara, la moartea şi renaşterea simbolică a Dochiei.
Unele tradiţii spun că firul mărţişorului, funie de 365 sau 366 de zile, ar fi fost tors de Baba Dochia, în timp ce urca turma la munte. Asemănător Ursitoarelor care torc firul vieţii copilului la naştere, Dochia torcea firul anului primăvara, la naşterea timpului calendaristic. De aceea, mărţişorul este numit de etnologul Ion Ghinoiu "funia zilelor, săptămânilor şi lunilor anului, adunate într-un şnur bicolor".
Originile sărbătorii mărţişorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci şi al fertilităţii şi vegetaţiei. Această dualitate este remarcată în culorile mărţişorului, albul însemnând pace, iar roşul - război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea.
Răspândit în toate zonele ţării, mărţişorul este pomenit pentru prima dată de Iordache Golescu, iar folcloristul Simion Florea Marian relatează în cartea "Sărbătorile la români" că în Moldova, Muntenia, Dobrogea şi unele părţi ale Bucovinei exista obiceiul ca părinţii să lege, la 1 martie, copiilor lor o monedă de argint sau de aur la gât sau la mână. Moneda, legată cu un şnur roşu, un găitan din două fire răsucite din mătase roşie sau albă sau mai multe fire de argint şi aur se numeşte mărţişor, mărţiguş sau marţ. Mărţişorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoşi şi curaţi ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărţişorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr. Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că şi copilului îi va merge bine în viaţă. În alte cazuri, mărţişorul era pus pe ramurile de porumbar sau păducel în momentul înfloririi lor, copilul urmând să fie alb şi curat ca florile acestor arbuşti.
Folcloristul Simion Florea Marian scrie că mărţişorul serveşte celor care îl poartă "ca un fel de amuletă", dar cine doreşte ca acesta să aibă efectul dorit "trebuie să-l poarte cu demnitate".
În prezent, mărţişorul este purtat pe toată durata lunii martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că acesta va aduce belşug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva îşi pune o dorinţă în timp ce atârnă mărţişorul de pom, aceasta se va împlini. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României şi Moldovei, pomii sunt împodobiţi de mărţişoare. În Transilvania, mărţişoarele se atârnă de uşi, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.
Mărţişorul este o tradiţie în România, Republica Moldova şi teritoriile învecinate locuite de români sau aromâni. Obiceiuri similare sunt întâlnite în Bulgaria, Albania, Macedonia.
(sursa: Mediafax)
