Sponsor oficial al
Deşi, în urmă cu două zile, s-a disputat etapa a XXVI-a a Ligii a VI-a, care în mod normal ar fi trebuit să fie şi ultima, jucătorii echipelor care fac parte din seriile acestui eşalon mai au de jucat o restanţă. Din cauza ninsorii prelungite din luna martie, etapa a XVI-a nu s-a putut disputa, iar acum urmează ca meciurile acesteia să se rejoace în data de 16 iunie.
Chiar şi aşa, în seriile II, III şi IV campioanele deja se cunosc, avantajul acestora faţă de a doua clasată asigurându-le titlul judeţean de pe acum. În prima serie, situaţia stă altfel, Tractorul Cetate aflându-se la numai un punct distanţă de ocupanta primului loc, Victoria Basarabi. Astfel, formaţia din Cetate poate detrona ocupanta primului loc în etapa ce urmează să se dispute la finalul săptămânii.
Etapa a XXVI-a a avut parte şi de surprize, precum Gloria Catane, care a învins ocupanta primului loc în seria I, Victoria Basarabi. Un alt rezultat surprinzător s-a înregistrat în seria a II-a, unde Dunărea Gighera a trecut la scor de formaţia de pe locul doi, Triumf Bârca. Nici golurile nu au lipsit în această etapă, cel mai multe marcându-se în partida dintre AS Gherceşti şi Voinţa Puţuri, gazdele câştigând cu scorul de 11-1. Un alt meci cu multe goluri a fost cel dintre Tricolorul Sadova şi Progresul Draănic, scorul la finalul partidei fiind de 10-1 în favoarea sadovenilor.
Distribuie articolul:
Bucuria de a juca fotbal
10 Iunie 2013Alte articole
Craioveanul cu plantaţia de canabis a scapat ieftin
- de
- 9 Iunie 2013
Şefii de la Gardă şi de la Finanţe - capii mafiei evazioniştilor
- de
- 6 Iunie 2013
A băgat mâna în banii locatarilor
- de
- 3 Iunie 2013
Patron de şcoală de şoferi condamnat pentru trafic de influenţă
- de
- 3 Iunie 2013
Lili Schutz, 12 ani de închisoare cu executare
- de
- 28 Mai 2013
Scandal cu baionete şi scânduri rupte din garduri
- de
- 29 Mai 2013
Film porno cu o fată de 16 ani
- de
- 27 Mai 2013
VIDEO / Cocioabele romilor au fost demolate
- de
- 24 Mai 2013
Violul care n-a fost viol şi brancardierul turmentat
- de
- 24 Mai 2013

