Sponsor oficial al
Olguta,uită că este acolo, în funcție, ca reprezentant și angajat al comunității.
Ea nu poate și nu ar trebui să poată face cu resursele orașului ceea ce îi dictează sinapsele lăcomiei.
Să înțelegem tehnic cum stau lucrurile: în medie, unitățile administrativ-teritoriale din România au cu aproximativ 40% mai mulți angajați pe mia de locuitori decât media Uniunii Europene. Craiova nu face excepție.
Păi, ce-am făcut, Oguța? (scuzați, voiam să scriu Bobiță).
Lăsând gluma la o parte ,doamna primar este, ce-i drept, spirituală așa ca întreb: această risipă este făcută din bani publici sau din veniturile personale?
Nu există o explicație rezonabilă, sustenabilă și justificabilă care să susțină: „nu vrem reduceri din aparatul administrativ mai mari de 20%."
Serios? Cine v-a întrebat ce vreți?
Eu credeam că un edil trebuie să facă ceea ce îl obligă realitatea, nu ceea ce „ar vrea" el.
Doamna O. Vasilescu, prin astfel de politici, se poziționează definitiv ca protector al sinecurilor, al grupurilor sau – de ce nu – al găștilor care formează ecosistemul domniei sale.
Abia după ce aceștia sunt îndestulați, ce (și dacă) mai rămâne se împarte comunității.
Iar dacă nu mai rămâne nimic, doamna va spune că „politicile au fost greșite și au adus țara la dezastru",
ca și când domnia sa nu ar fi parte activă a acestor politici.
Însă, câtă vreme noi – electoratul – rămânem naivi, este firesc să fim sărăciți.
Este o chestiune simplă: principiul vaselor comunicante.
Cu cât ei își trag mai mulți bani, cu atât noi suntem mai săraci. Clar. Și, inevitabil, mai proști.
Adevărat este, însă, că măsurile acestea de suprataxare și disponibilizare nu vor duce la nimic bun.
Când nu mai ai bani de pâine, cumperi o jumătate.
Când nu mai ai bani nici de jumătate, cumperi un sfert.
Și, ca în bancul cu măgarul: „când l-am învățat să trăiască fără să mănânce, al dracului, s-a găsit să moară."
Prin urmare, soluția – așa cum marii economiști au spus-o mereu – este relaxarea fiscală, dacă vrei să redresezi o economie.
Dacă TVA-ul ar fi 17%, iar un singur leu ar fi plimbat de 20 de ori, s-ar colecta infinit mai mult decât dacă avem un TVA de 30% și acel leu circulă doar de două ori. Sau, mai grav, nici nu mai avem leul.
Asta, însă, nu înseamnă nici „să facem risipă folosind ca singur argument: pentru că putem."
Concluzie – de gustibus (dar nu și de bugetibus):
Craiova, ca orice oraș viu, are nevoie de respirație, nu de botox administrativ.
Are nevoie de economie funcțională, nu de PR electoral.
De oameni care știu să adune, nu doar să împartă.
Pentru că, vedeți dumneavoastră, în economie există o lege la fel de implacabilă ca legea gravitației: banii cheltuiți fără rațiune nu dispar — doar se mută.
Iar la Craiova, de fiecare dată, s-au mutat în același loc: în buzunarele celor care „știau mai bine" ce e bine pentru oraș.
Iar dacă domnia sa crede că dezvoltarea se măsoară în borduri și festivaluri, atunci poate că ar fi bine să-i reamintim ce spunea Schumpeter:
„O economie nu moare din lipsă de bani, ci din lipsă de inteligență."
Așa că, da, poate că în Craiova curge lapte și miere.
Numai că laptele e expirat, iar mierea, din import.
