Sponsor oficial al
Alergătorii de cursă lungă din Craiova se află în faţa unei noi provocări în care sunt puse în joc medalii la nivel naţional. Sâmbătă, la Cluj-Napoca, se va desfăşura Campionatul Naţional de Semimaraton, la care Clubul Sportiv Municipal din Bănie va fi reprezentat de nouă sportivi: Ionescu Marius, Buşcă Marius, Ştefana Andrei, Ionescu Mădălin, Ion Daniel, Rotaru Aurel, Ghiţă Andreea, Băţilă Alina şi Pârvu Corina.
“Piciul”, cum este poreclit cel mai reprezentativ maratonist român din ultimii ani, vine după o perioadă de tranziţie şi se află la începutul unei noi etape de pregătire, ceea ce îl determină să rămână rezervat în declaraţii înainte de finish-ul cursei de sâmbătă.
Eu sunt realist şi nu vreau să mă autoanunţ înainte de startul competiţiei ca principal favorit. Ştiu la ce nivel mă aflu cu pregătirea în acest moment şi cred că adversarul meu cel mai important, Nicolae Soare, are un mic avantaj din acest punct de vedere. Însă asta nu mă va împiedica să dau tot ce pot în timpul cursei. Concursul este concurs, orice se poate întâmpla. În schimb, la echipe nu concep ca CSM Craiova să nu iasă campioană naţională. Vreau să ajut echipa, atât eu cât şi colegii mei ştim că avem cea mai bună şansă la titlu. Acesta va fi obiectivul principal pentru mine, iar la individual vom vedea la sfârşitul probei ce voi reuşi.
A declarat Marius Ionescu
Astfel, echipa masculină de seniori a CSM Craiova va fi compusă din Ionescu Marius, Buşcă Marius şi Ştefana Andrei, în timp ce la fete vor puncta în clasamentul pe echipe cele trei atlete care vor intra în cursă.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Comunicat de presă «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Septembrie 2014
Boala limbii albastre se extinde în Oltenia
- de
- 10 Septembrie 2014
Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu caută medici şi asistente
- de
- 3 Septembrie 2014
Jurnalistul craiovean Ion Spânu dă de pământ cu Victor Ponta
- de
- 9 Septembrie 2014
Ciurel, oficial, urmărit penal
- de
- 20 August 2014
Cristoiu dă de pământ cu Olguţa Vasilescu
- de
- 11 August 2014
CLONA ŞI VÂLCEA – ÎN ATENŢIA DNA
- de
- 8 August 2014

