Tragedia de la Spitalul Judeţean din Piatra-Neamţ este rezultatul a treizeci de ani de tergiversare a îmbunătăţirii şi modernizării sistemului medical din România. Chiar dacă unii vor sări în sus de indignare, tot voi afirma că, în marea parte a acestei perioade, Partidul Social Democrat este cel care a deţinut puterea şi a fost principalul ordonator de credite care ar fi trebuit să investească în spitale. Nu au făcut-o, doar, pe ici-pe colo, au mai dat cu var... Au vopsit gardul, lăsând, înnăuntru, leopardul, care, din când în când, îşi arată colţii, iar asta se lasă, de fiecare dată, cu pierderi de vieţi omeneşti.
Într-o situaţie similară cu spitalul judeţean din Piatra Neamţ se află şi cel din Craiova(!). Oricând, şi aici se pot întâmpla astfel de tragedii, pe lângă cele cauzate de infecţiile nozocomiale. Cineva spunea, odată, că Spitalul Judeţean Craiova ar trebui demolat până la temelie, dezinfectat locul, pe care apoi să se amenajeze un parc, cu multă verdeaţă, iar spitalul să fie (re)construit în altă locaţie. Cu alte cuvinte, chiar terenul pe care se află spitalul, după demolarea acestuia, prezintă pericolul unui teren radioactiv, e un fel de Cernobâl craiovean, nefrecventabil. Tocmai de aceea, noul spital, a cărui construcţie a început, în Bariera Vâlcii, în guvernarea PNL, răspunde cerinţelor de siguranţă pentru o unitate medicală sigură şi potrivită standardelor actuale.
Nici nu-mi pot imagina suferinţele familiilor care şi-au pierdut pe cei dragi în acel incendiu neaşteptat de la ATI Piatra-Neamţ! Mai aveau şi ei zilele lor de trăit, dorinţele lor şi ale rudelor lor, în legătură cu ei. Un spital nu trebuie să inspire durere şi moarte, ci încredere şi speranţă. O revizie generală a tuturor acestor spitale vechi, ce ar fi trebuit casate demult, se impune, cu siguranţă. Altfel, tragediile de acest fel se pot repeta, iar vinovaţii vor fi căutaţi, de fiecare dată... în altă parte.
