INTERVIU | Liliana Popa, despre cum întâmpină Ansamblul „Maria Tănase” primăvara

Liliana Popa, manager interimar al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, ne spune ce a pregătit alături de colegi pentru spectacolul dedicat mamelor, unde va avea loc evenimentul, dar și ce înseamnă cariera sa artistică de până acum.

Reporter: Întâmpinați primăvara, pe 7 martie, cu un spectacol dedicat, evident, femeilor, mamelor. Unde va avea loc evenimentul?

Liliana Popa, manager al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”: Pe 7 martie, începând cu ora 18.30, așteptăm publicul la Teatrul Colibri, acolo unde a avut loc și spectacolul „Cu drag de Dragobete”, eveniment prin intermediul căruia noi am marcat primăvara și iubirea. Pentru 7 martie, am pregătit acest spectacol prin care vom sărbători femeia, mama. „De ziua ta, măicuță” sperăm, noi toți artiștii de la Ansamblul Folcloric Maria Tănase, să aducă momente de fericire în rândul tuturor mamelor. Vor urca pe scenă toți soliștii Ansamblului, nu vor lipsi nici dansatorii, evident va fi și orchestra prezentă și am invitat și doi tineri, pe Luiza Turcu și pe Alex Golfin. Am considerat că trebuie să fie alături de noi. Sunt tineri de calitate, au răspuns cu plăcere invitației noastre și cu siguranță vor transmite publicului mesajul corespunzător. Atelierele de folclor vor fi și ele prezente în acest spectacol. Fiecare solist va cânta câte două piese, o să fie piesă de orchestră, iar dansatorii vor avea trei suite de dansuri.

Rep.: Ar fi posibilă organizarea vreunui spectacol fără dansatori?

L.P.: Nu văd posibil așa ceva. Sunt angajată a acestui Ansamblu de 24 de ani. L-am cunoscut în această formulă: soliști, orchestră, dansatori. Nu văd cum ar funcționa altfel. Dansatorii sunt un plus al Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”, un plus pe care cu siguranță toată lumea l-a văzut și l-a simțit.

Rep.: Ați amintit de spectacolul „Cu drag de Dragobete”. Comparativ cu toate celelalte evenimente, ați fost foarte emoționată de această dată...

L.P.: Nu mă consider un om emotiv, în activitățile, în acțiunile, în deciziile din viața de dincolo de scenă. Aici însă apar emoțiile, indiferent de experiența pe care o am. Îmi cunosc calitățile vocale, dar nu ai cum să nu ai emoții. Acum, au fost și mai mari pentru că a fost primul nostru spectacol...cu mine în funcția de manager interimar. Nu ai cum să nu ai emoții. Ținând cont de situația în care se găsește instituția noastră, nu am știut cum ne va primi publicul.

Rep.: Dar ați vândut rapid toate biletele...

L.P.: Da, acesta a fost un semn bun. Se întâmplă la fiecare spectacol. Publicul ne așteaptă cu drag, persoanele din sală sunt calde în aplauze. Acum însă a fost altceva. Mă bucur tare mult că publicul ne este alături, că Ansamblul reușește să bucure oamenii din sală și pe cei din fața televizorului și, cu siguranță, prin seriozitate, responsabilitate și respect pentru folclor...nu vom dezamăgi.

Rep.: Dumneavoastră sunteți parte din acest ansamblu de ani buni. Cum, de ce și cu ce planuri ați pornit la drum când ați ales o carieră muzicală?

L.P.: Familia mamei mele stă cumva la baza deciziilor mele, la baza formării mele. Am avut un unchi care a cântat la fluier, o mătușă care a cântat foarte frumos, fratele mamei la fel, dar niciunul nu a făcut o carieră din asta. Mică fiind, am învățat de la ei, puțin câte puțin, venind și un moment în care au observat că am înclinații spre muzica populară. Datorită familiei, am ales Școala Populară de Artă, a urmat Liceul „Dinu Lipatii” din București, la clasa regretatului domn profesor Gavril Prunoiu, am continuat cu Universitatea de Muzică din București, iar după ce am finalizat studiile mi-am dorit foarte mult să fiu colegă cu doamna Vasilica Dinu. Când eram în anul II de facultate, tata a decedat, fratele se căsătorise, iar eu, văzând că rămân singură în București, știam sigur că îmi doresc să revin acasă.

Rep.: De ce nu București, totuși?

L.P.: Nu am luat nicio secundă această variantă în calcul. Toate rudele mele erau aici, în Dolj. Imediat după ce am terminat facultatea am venit la Craiova, am fost profesor de muzică, un an. În acel an am colaborat cu Ansamblul Folcloric „Maria Tănase”, m-a auzit domnul Crețu, domnul Șerban, dumnealui fiind director în acea perioadă. M-au luat aici...și aici am rămas. În toamna acestui an fac 24 de ani de când sunt parte din acest ansamblu.

Rep.: Cum rezistă o femeie în acest domeniu? E greu, e ușor tocmai pentru că ești femeie? Sunt provocări? Cum explici familiei că lipsești, poate, în momente cheie?

L.P.: Este o meserie frumoasă, nu foarte ușoară însă. Indiferent de cum ești, ca stare, în spatele scenei, indiferent de ce probleme ai sau prin ce situație treci, când urci pe scenă...o faci cu demnitate, cu zâmbet pentru public și încrezător în puterea ta, ca artist, că vei reuși. Eu am noroc, privitor la timpul petrecut cu familia, că soțul meu, pe lângă meseria lui de bază, cântă cu saxofonul și astfel înțelege perfect cum funcționăm. Pentru o femeie, în acest domeniu, este un pic mai complicat. Trebuie să fii mult mai atentă la tine și cu tine. Imaginea contează enorm, însemnând, de exemplu, machiajul ales, modul în care stau poalele și, bineînțeles, atitudinea, decența...că despre asta este vorba până la urmă. Să aduci voie bună, dar să nu uiți să fii decentă și să pui bariere acolo unde situația o impune.

Rep.: Fie că ești pe scenă, la un spectacol, fie că ești la un eveniment privat...

L.P.: Ambele situații te obligă să ai o ținută impecabilă. Un eveniment privat, mai ales că sunt parte a unei instituții importante din punct de vedere cultural, mă obligă să fiu și mai atentă. Oamenii știu de unde vin, unde lucrez și astfel duc în rândul lor parte din acest ansamblu. Și sunt mândră că o pot face.

Rep.: Știm cu toții că ați preluat conducerea Ansamblului Folcloric „Maria Tănase”. Ați simțit o schimbare în rândul colegilor din momentul în care ați spus da funcției de manager?

L.P.: Ne cunoaștem de la vârsta de 23, 24 de ani. Aici am crescut și această realitate, această trăire a noastră, nu va fi destabilizată de nicio funcție. Pentru mulți dintre colegii mei, când am venit aici, am fost ca și un copil al lor. Cunoscându-i și cunoscându-mă și ei pe mine, nu mi-a fost teamă că lucrurile se vor schimba în rău. Și simt că nici lor nu le este teamă și nici rușine. Nu i-am dezamăgit niciodată și sunt sigură că nu o voi face. Îmi place să comunic, accept să mi se spună că am greșit, dacă greșesc, țin cont de păreri, de propuneri, cer ajutor când am nevoie. Funcționăm ca o echipă bine sudată.

Rep.: Un mesaj pentru doamnele din jurul dumneavostră și pentru colege, acum la început de martie.

L.P.: Transmit mesajul, așa cum îmi place mie cel mai mult, prin cântec, prin spectacolul din 7 martie. Sunt convinsă că publicul o să primească frumos acest mesaj, mai ales că multe piese vor fi cu și despre mame. Indiferent de ce spun bărbații(zâmbește n.r.), eu am un cântec: „Tot femeia e mai hoață”, tot ea reușește cumva să facă lucrurile să fie bine. Colegelor mele, fie că vorbim despre soliste, despre dansatoare, despre tânăra din echipa de instrumentiști sau despre fetele de la TESA, acele fete care susțin prin efort constant activitatea noastră, tuturor le mulțumesc pentru tot ceea ce fac pentru Ansamblu. Să le găsească primăvara sănătoase, cu zâmbetul pe buze și...cu poftă de muncă(zâmbește n.r.).

Rep.: Și un mesaj pentru mama dumneavoastră...

L.P.: Am un cântec special pentru mama mea. Îl vom asculta și pe 7 martie. „Măicuța-i sufletul meu”, acesta este cântecul și implicit mesajul care, consider eu, cuprinde toate trăirile mele. Mama mea este cel mai bun părinte pe care îl poate avea cineva, cel mai bun prieten, cea mai bună colegă, este acel tot al meu.

Rep.: Și, în încheiere, un gând pentru mama Liliana Popa...

L.P.: Îmi doresc să fiu sănătoasă și să rămân așa cum am reușit să fiu până acum în relația cu cei din jur. Și da, sunt, la rândul meu, o mamă împlinită.