Sponsor oficial al
Barajul pentru mondiale a luat sfârşit, iar jucătorii naţionalei s-au întors la echipele de club pentru a-şi relua activitatea. După o pauză de două săptămâni, Liga I programează în etapa a XV-a un duel plin de entuziasm. Vicecampioana întâlneşte campioana pe teren propriu şi firul jocului va fi unul foarte interesant. Pandurii vor munci pentru a se ţine aproape de locurile europene, în timp ce Steaua va căuta victoria pentru a repara semieşecul de la Braşov, din ultima etapă. Cele două formaţii reprezintă singurele grupări româneşti care s-au calificat până în faza grupelor într-o cupă europeană. Însă ambele n-au putut să îşi consolideze o poziţie pentru primăvara europeană, nereuşind să iasă învingătoare din cele patru meciuri disputate până acum. Povestea este alta când vine vorba de campionatul intern, unde şi Pandurii, dar mai ales Steaua emit pretenţii la podium.
Formaţia din capitală s-a înfipt la şefia clasamentului încă din primele etape şi conduce ostilităţile la egalitate de puncte cu Astra, dar cu două meciuri mai puţin disputate. Gorjenii nu stau departe, iar cu o victorie în jocul de mâine ar ajunge la aceleaşi coordonate ca şi campioana. Elevii lui Pustai au cam scârţâit în ultima etapă din campionat: chiar dacă s-au întors cu cele trei puncte, pandurii nu au confirmat pe terenul Viitorului. Cu un joc instabil şi firav în defensivă, gorjenii au scăpat ca prin urechile acului de o înfrângere lejeră a formaţiei constănţene.
Bara i-a scos din necaz pe panduri în două rânduri, iar Mingote a fost la post de fiecare dată. Acelaşi lucru îl putem afirma şi despre Steaua, care nu s-a putut impune în fieful ultimei clasate, într-o partidă ce la prima vedere indica o victorie detaşată a campioanei. S-au împotmolit nescontat la Braşov, pierzând două puncte importante în lupta pentru titlu. Putem spune că ambele echipe se află într-o mică criză, iar izbânda în duelul european de mâine ar veni ca o pâine caldă pentru ambele tabere. Pustai are viaţă grea în ultima perioadă, având infirmeria plină de accidentaţi. Stanca, Mingote, Unguruşan, Erico, Mamele, Paulinho, Alex dos Santos şi Rubio au fost declaraţi incerţi de tehnician în urmă cu câteva zile, dar în mare parte există speranţe ca măcar jumătate din cei menţionaţi anterior să poată evolua cu Steaua.
Distribuie articolul:
Alte articole
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013

