Sponsor oficial al
În cadrul Spitalului Clinic de Neuropsihiatrie Craiova, între sălile de recuperare și alte compartimente bine cunoscuite în rândul pacienților și aparținătorilor, funcționează și Compartimentul de Îngrijiri Paliative, o structură care se ocupă de cei aflați în ultimele etape ale bolilor cronice și progresive. Potrivit unei situații a unității spitalicești, cele mai frecvente cazuri au fost cele de patologie neurologică cronică progresivă, iar bolile oncologice au reprezentat aproximativ 18% din total.
Durata medie a spitalizării în acest compartiment al spitalului a scăzut de la 38 de zile, în anul 2022, la 23 de zile în 2025.
„Durata spitalizării nu este standardizată, ci variază în funcție de nevoile pacientului, de patologie, de starea prezentă, de dorința pacientului și familiei acestuia”, spun reprezentanții instituției.
La externare, medicii oferă recomandări clare pentru tratament, regim alimentar, consulturi la alte specialități și posibile intervenții. Asistenții medicali eliberează planuri detaliate de îngrijire, pentru ca pacientul să continue tratamentul acasă în condiții optime.
Personalul care asigură continuitatea asistenței medicale în cadrul Compartimentului Îngrijiri Paliative este personalul încadrat în Secția Clinică Recuperare Neurologică, fiind constituit ca echipă multidisciplinară, cu curs de perfecționare în îngrijiri paliative, format din: medic, asistenți medicali, infirmiere, asistent social, preot, psiholog. Membrii echipei se întâlnesc periodic pentru a discuta aspecte medicale, sociale și psihologice și pentru a stabili intervențiile necesare. Familia pacientului primește suport psihologic și consiliere socială, inclusiv pentru obținerea certificatelor de handicap sau alte documente necesare. În cazul decesului pacientului, aparținătorii beneficiază de consiliere pentru doliu pe o perioadă de până la șase luni.
În cazuri mai grave, când boala depășește competența compartimentului, pacientul este transferat la unități sanitare superioare. Complicațiile care impun transferul includ anemie severă, hemoragii sau infecții grave.
Spitalul monitorizează constant satisfacția pacienților, spun reprezentanții unității spitalicești. Pacienții sau reprezentanții legali pot consemna sugestii și reclamații într-un registru special, pot completa chestionare anonime la internare sau la externare și pot folosi formularele online puse la dispoziție pe site-ul spitalului sau al Consiliului Etic. Lunar, aceste date sunt analizate și raportate managerului și Consiliului Medical, cu recomandări de îmbunătățire.
Totodată, mai arată cei din conducerea spitalului, formarea profesională continuă a personalului este o prioritate, la fel de importante fiind și lucrările de reparații și igienizare a acestui compartiment.
Mai multe informații despre acest compartiment și despre criteriile de eligibilitate pentru internare găsiți pe site-ul spitalului.
Distribuie articolul:
De ce FCU poate spera la liga a doua
28 Ianuarie 2026Alte articole
Tânăr de 19 ani, mort într-un accident grav pe DN 7, la Călimănești
- de Octavia Hantea
- 26 Ianuarie 2026
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
FCU a învins din nou pe Filiași într-un meci amical, scor 4-2
- de Dan Bratu
- 16 August 2025
PSD și-a ales președintele urmează alegeri la Primăria Craiova?
- de Mihai Belu
- 26 Octombrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025

