EXCLUSIV. Radu Negru: "Am fost la un singur meci să mă las de fotbal!"

În rândurile următoare veți afla ce rol major au avut Adrian Mititelu și Adrian Mititelu jr în cariera de fotbalist a tânărului jucător.

Radu, în această vară se vor face doi ani de când te afli la FC Universitatea Craiova, cum ai ajuns la Știința?

(oftează) Transferul la Universitatea a fost un vis care mi s-a împlinit, dar vreau să vă spun că nu am ajuns atât de ușor la Universitatea. Pe timpul în care Știința se afla în Liga a patra eu am dat probe la acestă echipă, antrenor era Nicolo Napoli. Am fost introdus pe teren vreo 10 minute, pe finalul partidei, când scorul era deja vreo 8-0 sau 9-0, ca mijlocaș stânga. După acel joc mi s-a spus că totul este ok și că trebuie să stau pregătit și să aștept un telefon. Dar acel telefon nu mai venea deloc. Așa că l-am întrebat pe domnul Ovidiu Turcu, care era și dirigintele meu la liceu, ce se întâmplă, dar dânsul nu a putut să îmi dea un răspuns clar de ce nu am mai fost chemat la Universitatea încă din Liga a patra. Nici până în ziua de azi nu știu cine nu m-a dorit sau care a fost motivul pentru care nu am fost acceptat.

Și totuși cum ai ajuns până la urmă la FCU?

Stați să vedeți. La început am fost chiar foarte supărat și dezamăgit că nu am fost oprit de Universitatea. Chiar i-am spus mamei mele că nu vreau să mai joc fotbal. Eu mai dădusem probe și pe la alte echipe, dar nimeni nu îmi spunea în față care este motivul real pentru care nu sunt oprit. Eu mă gândeam că sunt prea mic de înățime și nu au curajul să îmi spună în față, și până la urmă m-am dus la Podari. Însă, până la urmă, transferul ăla a fost șansa vieții mele.

De ce spui asta?

Pentru că Podariul a ajuns în finala Cupei României pe Dolj, cu Universitatea Craiova. Însă doar Dumnezeu a făcut să mă prezint la meci. Am zis să joc și finala împotriva Științei, apoi eram hotărât să mă las de fotbal. În acel meci am fost desemnat de antrenor să îl marchez pe Raicea, el evoluând pe partea mea. 

Și ce s-a întâmplat după acel meci?

Am avut șansa ca la acel meci să vină domnul Adrian Mititelu și fiul dânsului, Adiță. După joc m-a chemat la marginea terenului Adiță și m-a întrebat dacă eu sunt fotbalistul care mai dăduse probe la Universitatea în urmă cu câteva luni. I-am spus că da, iar după ce mi-a transmis cam ce dorește, atunci l-am rugat să mă lase să mă liniștesc puțin și ne vom auzi a doua zi la club la FC Universitatea Craiova. Și lucrul ăsta a fost marea mea șansă. Domnul Mititelu m-a vrut la Craiova și am bătut palma cu dânsul. Le mulțumesc frumos pentru posibilitatea oferită și sper că nu o să îi dezamăgesc. Dacă nu erau dânșii, eu eram decis să mă las de fotbal după acea finală. 

Și cum a fost contactul cu FC Universitatea Craiova, cum ai fost primit de vestiar?

Am avut șansa să mă schimb în vesitar cu Ciucă, Dănănae, Florin Costea, Dina, fotbaliștii pe care eu îi vedeam la televizor când eram mic, iar acum aveam posibilitatea să joc alături de ei. Am primit sfaturi foarte bune de la mai toți jucătorii cu experiență din echipă și le mulțumesc frumos.

După meciul cu Ripensia, atunci când timișorenii au egalat Știința pe final, aproape că plângeai de nervi, de ce ai avut o asemnea recție? A fost totuși un amical, nu?

Noi suntem Universitatea Craiova și trebuie să câștigăm tot. Așa gândesc eu, deși am doar 20 de ani. Am muncit pe rupte aici în cantonament cu Mister și Dan Vasilică, preparatorul nostru fizic, și muream efectiv de ciudă. Ripensia este o echipă de Liga a doua și nu a jucat nimic cu noi tot meciul. Îmi cer scuze dacă am supărat pe cineva cu reacția mea de după joc, dar mă ofticam că ne egalaseră la singura lor fază de gol. I-am dominat în permanență. Am făcut presing și nu i-am lăsat deloc să joace.

Apropo de presing, de unde atâta forță și energie în voi?

Avem șansa să avem antrenori foarte buni la echipă. Mister (n.r  Eugen Trică) face antrenamente foarte bune cu noi. Știe când trebuie să fie un frate mai mare pentru noi, când să țină distanța profesională între jucător și antrenor, când să aibă discuții individuale cu noi. Iar vizavi de domnul Dan Vasilică chiar că nu am cuvinte. Acest om are o putere interioară de convingere, să muncim, eu nu știu de unde o are. Este un profesionist sută la sută din toate punctele de vedere. Cred că mulți fotbaliști din Liga 1 și-ar dori să lucreze cu dumnealui. Când suntem aproape rupți de efort la antrenamentele fizice, dânsul știe cum să ne mobilizeze și ne face să tragem și mai tare. La cum am muncit aici în Antalya, cu Mister și cu Dan Vasilică, eu vă zic încă de pe acum că nici o echipă din Seria a patra nu trebuie să ne stea în cale în retur.

Apropo, consideri deja promovarea jucată?

Nici vorbă! Mister a avut grijă să ne atragă atenția că nimic nu este jucat și obiectivul nu este încă îndeplinit. Ne-a spus să ne pregătim ca și cum campionatul începe acum. Trebuie să nu ne gândim la cele 13 puncte avans.

Ai vreun idol pentru postul de fundaș dreapta?

Vreau să păstrez proporțiile și să nu se înțeleagă că mă asemăn cu jucătorul pe care îl numesc acum. Dar mie îmi place foarte mult Dani Alves.

În final vreau să te întreb: ca și craiovean get beget ce ești, ai amintiri de mic copil când mergeai la meciurile Universității Craiova?

Absolut! Îmi aduc aminte că tatăl meu m-a dus pe stadion la acel meci dintre Universitatea și Vaslui, când Știința a pierdut din păcate calificarea în cupele europene. Stadionul a fost plin, iar eu din tribune mă gândeam ce aș simți dacă într-o zi aș juca și eu pe Oblemenco în fața Peluzei Sud 97. Acel vis a devenit realitate pentru mine la meciul FC Universitatea Craiova-Universitatea Cluj. Noi cei mai tineri am fost pregătiți și mental pentru acel joc, deoarece nu mai jucasem niciodată pe acel stadion și în fața atâtor suporteri ai Științei.