Începutul devenirii de sine şi al întrebărilor profunde

Îmi amintesc că, în copilărie, fiecare dimineaţă – mai ales în vacanţe, de cum deschideam ochii şi vedeam lumina zilei, era o sărbătoare! Nu ştiu cum se derulau clipele atunci, dar nu mă plictiseam niciodată, mereu găseam câte ceva de făcut, care îmi dădea satisfacţie şi bucurie.

În vacanţele de vară, de trei luni, cum era atunci, nu stăteam o zi în oraş: mergeam la bunica, la ţară, în Gorj, unde lumea mi se părea nesfârşită, iar natura era părtaşă la bucuriile mele, pe Valea Amaradiei şi în pădurea de la Stoiniţa, unde mergeam, după ploaie, să culeg mânătărci.

Pajiştile întinse de pe dealurile dimprejur şi zăvoiul de arini de pe malurile râului sunt colţuri de rai pe care nu le poate înţelege decât cel care a trecut pe acolo şi a simţit nemărginirea împresurându-l, într-o tainică îmbrăţişare pe care viaţa le-o oferă, uneori, celor aleşi, celor care ştiu să preţuiască darurile sublime ale vieţii, pe care nu trebuie neapărat să le vezi, pentru că nu sunt materiale, ci să le simţi.

Fiecare are trăirile şi amintirile lui când se gândeşte la propria-i copilărie, pentru că această primă perioadă din viaţa unui om este începutul devenirii de sine şi al întrebărilor profunde la care, poate, niciodată nu va primi răspuns.

Nici nu realizezi, mai târziu, când treci din copilărie în adolescenţă şi, apoi, în explozia de tinereţe, care îţi consumă toate visurile deodată şi în care trebuie să ai abilitatea de a-ţi juca foarte bine jokerul pentru a ieşi câştigător! Faptul că ţi-a picat cartea cea mare nu echivalează, neapărat, cu un succes – de multe ori, pot pierde chiar cei care, până în ultima clipă, se cred câştigători!...

Va mai trece timpul şi vei realiza că – dincolo de ispitele pe care le îmbrăţişezi, cu pasiune, în viaţă –, fiecare zi e o luptă, că te afli captiv într-o junglă în care trebuie să supravieţuieşti, iar cel mai periculos animal pe care trebuie să-l înfrunţi eşti chiar tu!...

Vei avea un moment de blocaj şi de spaimă atunci când vei înţelege că duşmanul tău de moarte se află în tine, ca un pasager clandestin care te-a însoţit şi când ţi-a fost bine şi când ţi-a fost rău, iar singura certitudine pe care o ai este că faceţi corp comun şi că va muri odată cu tine!...

Când şi cum? Poate vei afla într-o viaţă viitoare, într-o noapte în care vei visa că eşti, din nou, copil...