O călătorie iniţiatică la graniţa dintre mistic şi ficţiune

Mişcarea literară science-fiction are ştate vechi în Craiova. În anii ꞌ80, în Cenaclul S.F. „Henri Coandă”, ce funcţiona la Casa de cultură a tineretului, era o efervescenţă creatoare cel puţin egală cu cea din cenaclurile literare în care se citeau poezie, proză, eseuri şi alte genuri literare. Iar numele sonore, încă de atunci, ale celor care scriau literatură S.F. (pentru că deja publicau în revistele de profil – Colecţia de fanzine S.F. şi Almanahul ANTICIPAŢIA) erau, şi mai sunt şi acum: Aurel Cărăşel, Radu Honga, Mircea Liviu Goga, Victor Martin, Marian Mirescu, Viorel Pîrligras, Dodo Niţă, fraţii Mirela şi Liviu Paciugă. Acestora li s-a alăturat, ceva mai târziu, Dan Ninoiu, un sefist care a venit tare din urmă, impunându-se, deja, cu mai multe cărţi apreciate de cititori şi de Editura PAVCON, care are iniţiativa lăudabilă de a le lansa în spaţiul public.

Ai crede că peisajul şi viaţa monahală nu sunt locuri prea potrivite pentru nişte întâmplări care pot face subiectul unei povestiri din categoria fiction, dar, după ce parcurgi, pagină cu pagină, cea mai recentă carte a lui Dan Ninoiu – Manuscrisul Episcopului Petronius, distinsă cu Premiul pentru ce mai bună Nuvelă la Festivalul Naţional de Literatură Science-Fiction ROMCON, 2017, îţi dai seama că orice împrejurare a vieţii poate deveni subiectul unor fabuloase revelaţii şi înţelegeri spirituale ale lucrurilor şi fenomenelor care ne înconjoară.

Plecat de pe o insulă izolată, departe de lumea dezlănţuită şi păcătoasă, la mănăstire, ca tânăr călugăr în căutare de răspunsuri şi certitudini, din partea Domnului, pentru viaţa pe care o trăieşte, novicele Teodosie are ocazia să-i întâlnească pe călugării Sava de la Halmyris, Nicandru, Lucianus, Claudius, ţinta sa fiind găsirea Manuscrisului Episcopului Petronius – un fel de Sfânt Graal în variantă documentară, despre care auzise că ar cuprinde întreaga înţelepciune a Lumii în legătură cu viaţa oamenilor şi menirea lor pe Pământ.

Locurile în care se petrece întreaga poveste sunt meleagurile sciţilor, cunoscuţi, din dovezile istorice despre ei, că erau cei mai temuţi şi mai cruzi războinici din vremea dacilor, pentru că... îşi jupuiau duşmanii şi le purtau pielea, beau sângele din ţeasta celor ucişi şi le mâncau trupurile.

Căutarea Manuscrisului se dovedeşte anevoioasă, iar găsirea lui, imposibilă, iar atunci când, fie şi numai în vis, se apropie de locul tainic şi bine păzit de forţe nevăzute, este întâmpinat de focul sacru şi de obstacole pe care nu le văzuse şi despre care nici nu ştia că există.

Destăinuindu-se, pe rând, călugărilor pe care îi întâlneşte, de-a lungul misiunii sale, autoasumate, de căutare a Manuscrisului, aceştia, fiecare în felul lui, îi spun că acea scriere antică nu poate fi văzută de oameni, pentru că ei nu sunt pregătiţi să afle tainele dezvăluite acolo.

Despre acea carte sfântă, pentru care plecase în călătoria sa iniţiatică, fratele Lucianus îi spune novicelui Teodosie:

(...) Întreaga cunoaştere a omenirii, lăsată în urmă de profeţii şi zeii reprezentând toate seminţiile şi credinţele lumii, ar fi fost adunată de aceştia într-un manuscris uriaş. Apoi, cu împuternicirea tuturor delegaţilor, la o întrunire care a rămas secretă, s-a luat hotărârea ca să ascundă această carte undeva, într-un loc rareori călcat de piciorul omului. Au urmat cursul legendarei nave Argus, până au găsit o ascunzătoare foarte apropiată pământurilor noastre, şi taman de aceea însărcinarea de a-l avea în păstrare i-a revenit episcopului Petronius. Ei bine, în acele scrieri sunt cuprinse toate semnele lăsate de ei, de-a lungul vremurilor; acolo, dacă vei căuta, sălăşluieşte adunată înţelepciunea din toate cărţile sfinte ce au fost scrise în toate credinţele şi limbile seminţiilor. În acel manuscris trăiesc poveştile despre viziunile preoţilor iniţiaţi, trimise nouă din lumea de Dincolo, după ce au trecut de botezul focului purificator al vremilor.

Despre focul ce păzeşte Manuscrisul şi despre şansa lui Teodosie de a ajunge să ţină, în mâini, acea scriere străveche, tot fratele Lucianus îi spune:

(...) Acela este focul ce te purifică, asta înainte de a te lăsa să pătrunzi în lumea creată de ceea ce cunoaştem noi că ar fi manuscrisul episcopului Petronius. Este, de altfel, un fapt ştiut că acel manuscris nu va putea fi zărit niciodată de vreun muritor obişnuit. Asta chiar dacă el există, cu adevărat, şi cel mai probabil că se găseşte ascuns în cine ştie ce cotlon uitat al istoriei şi memoriei vreunui vrednic slujitor al Domnului. Dacă tu ai fost pregătit aşa cum trebuie de către o faţă bisericească pură, şi asta întrucât ai dat, încă din pruncie, semne că eşti unul dintre Cei Aleşi, atunci, cu siguranţă, manuscrisul îţi va permite să pătrunzi în lumea pe care ţi-a izvodit-o doar ţie şi numai ochii tăi pot vedea ce se află dinlăuntrul său. El îţi va hotărî locul de unde poţi alege ce vrei să faci: fie că urmează să parcurgi varianta timpului pe care vrei să îl trăieşti, fie că vei alege să parcurgi variantele viitoare ce ţi se împart în acele şase direcţii, toate egale ca distanţă faţă de clipa ta, ori faţă de momentul în care ai sosit acolo. Dar să-l găseşti şi să-l răsfoieşti, să îl ţii în mâini... frate Teodosie, asta nu se va întâmpla niciodată.

Dar, căutarea lui Teodosie nu se va opri aici, el continuă să spere şi lasă o portiţă de speranţă după ce află că manuscrisul mai are doar un singur păzitor – pe fratele Claudius, iar, după ce acesta nu va mai fi, calea spre cunoaşterea tainelor şi înţelepciunii din vechime rămâne deschisă. De aceea, îi spune fratelui Lucianus:

Eu am de gând să traversez marea, (...) iar când voi ajunge dincolo, pe malul de mi l-ai arătat, voi urma calea miazănoaptei, cea deschisă de steaua ciobanilor. Voi merge într-acolo, vegheat de Casa Domnului, pentru că voi să-I duc cuvântul pe meleagurile barbare, în ţinuturi unde nu a ajuns încă. Iar când voi ajunge pe malul celălalt, am să eliberez porumbelul care va înştiinţa episcopia că pe insulă nu a mai rămas decât un singur păzitor, anume fratele Claudius.   

La graniţa dintre mistic şi ficţiune, cartea lui Dan Ninoiu este, de fapt, de la prima pagină şi până la ultima, o călătorie iniţiatică a Omului prin tainele lumii în care trăieşte, frământat de întrebări şi dornic de răspunsuri: poate fi călătoria iniţiatică de la naştere până la moarte, sau din lumea fizică în lumea Spiritelor, de Dincolo – cea în care ne place să credem că există şi că ne va revela misterele Vieţii.

Manuscrisul Episcopului Petronius este o povestire care te pune pe gânduri pentru că îţi (re)trezeşte întrebările existenţiale pe care unii le au şi le conştientizează încă din copilărie, altora le apar pe parcursul vieţii, iar celor mai mulţi le locuiesc profunzimile conştientului, revelându-se doar cu ocazia unor traume sau pierderii unor fiinţe dragi.