Sponsor oficial al
AMPB a fost radiată după o decizie devastatoare a instanței.
Apele încep să se agite serios pe holurile Federației Române de Fotbal. AMFB a fost deja radiată în urma unei decizii definitive luate în Apel, iar forul condus de Răzvan Burleanu are un proces asemănător, ținând cond că în 2011 Universitatea Craiova a fost dezafiliată tot de niște mebri care nu erau afiliați legal la vremea respectivă.
Patronul lui FCU 1948, Adrian Mititelu, 56 de ani, a oferit o reacție pe tema deciziei AMB-ului pentru gsp.ro.
„Tribunalul Municipiului București a hotărât definitiv și irevocabil radierea Asociației de Fotbal a Municipiului București, tocmai pentru aceleași motive prin care FRF-ul a funcționat și funcționează ilegal. Nu este acțiunea noastră, dar îmbracă haine ca situația de la Federație, fiind aceleași motive de nulitate. Este o asociație care funcționează ilegal, similar modului în care o face FRF.Este o decizie definitivă. De astăzi, AMFB București este dizolvată, primul caz în care legea se aplică în România și nu se mai fac fel de fel de concesii juridice pentru a funcționa unii ilegal. Dacă vrem să fim stat de drept, asta trebuie să se întâmple. Lucrurile sunt foarte clare. Dacă există o lege de funcționare și nu o respecți, vreme de zeci de ani, vii cu nebunii și intoxicări mereu... Judecătoria a respins, însă în apel, s-au găsit doi judecători care au vrut să aplice legea.
Nu mai este o glumă de-ale lui Mititelu. Doi judecători au zis că Mititelu nu bate câmpii. Repet, nu este cazul meu, nu m-am ocupat eu, însă vorbim despre această paradigmă, aceeași retorică. Tot aceste chestiuni le-am invocat și noi, cred ei ne-au copiat pe noi. AMFB București funcționa la fel de ilegal ca și Federația. Nu este acțiunea noastră, nu este meritul nostru, este al celor de la AFC Rapid și al lui Iacob de la Progresul, nu îmi asum merite.
Este prima oară în istoria României când se întâmplă asta. FRF, la nivel de București, a fost radiată. Până nu se iau o dată măsuri, nu se face ordine în țara asta! Ea pare o măsură brutală, însă este necesară. Poate da un exemplu pentru alții, să intre în legalitate... O bandă de indivizi a pus stăpânire pe fotbal, nu poți face lucrurile de capul tău. Toată lumea va înțelege că nu ne batem joc de lege, să stăm câte 20 ani în funcții, apoi se va intra în legalitate", a spus Mititelu.
Tip solutie: Schimbat total
Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că admite cererea principală formulată de petenta ASOCIAŢIA FOTBAL CLUB RAPID BUCUREŞTI, precum şi cererea accesorie formulată în favoarea acestei părţi de către Asociaţia Fotbal Club Progresul Bucureşti, aceasta din urmă fiind utilă admiterii cererii principale. Respinge, ce neîntemeiată, cererea de intervenţie accesorie formulată de către Fotbal Club Rapid 1923 SA în favoarea intimatei.
Dispune radierea intimatei Asociaţia Municipală de Fotbal Bucureşti din Registrul asociaţiilor ţinut la instanţă. Numeşte în calitate de lichidator al intimatei pe CAPITAL EXPERT IPURL. Ia act că apelanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel. Pronunţată astăzi, 26.09.2024, prin punerea la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei tribunalului.
- Decizia de pe portal.just.ro
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020