Sponsor oficial al
În cel de-al doilea meci al turneului final U18, CSS Craiova a fost învinsăde BBALL 6 Sf. Gheorghe. După un meci în care foarte mult a contat primul sfert, doar patru puncte le-au despărţit de elevele lui Liviu Manea de un succes. Ca şi în partida cu Olimpia, fetele de la CSS au plătit greşelile din primele 10 minute tot restul partidei. Presiunea rezultatului şi mai ales emoţiile au făcut ca prima parte a partidei să se încheie în avantajul celor din Sfântul Gheorghe, care au fost mai precise în aruncări, dar şi mai atente la recuperare. Cu toate acestea, oltencele nu au descurajat şi au forţat, recuperând, încet - încet, diferenţa.
Jocul mult mai pragmatic şi mâna Irinei Gavrilăm, care din nou a marcat peste 20 de puncte, au făcut ca, după 30 de minute de joc, scorul să fie egal: 51-51. Cu 25 de secunde înainte de finalul sfertului trei, s-a rupt meciul însă. Irina Gavrilă a comis cea de a cincea greşeală personală, iar sfertul patru a început cu I. Tinca în teren. Fără cea mai bună marcatoare şi, totodată, coordonatorea echipei, CSS a avut un început de sfert slab şi, cu toate eforturile fetelor, până la urmă s-a pierdut meciul. Au marcat: Gavrilă 25 p, Olteanu 13, Minculeasa 11, Niţă şi Tincă - câte 7, Manea - două. Astăzi, în cea de a treia etapă a turneului, se va juca împotriva celor de la CSS Sibiu.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Guvernul trimite DNA peste Complexul Energetic Oltenia
- de
- 7 Mai 2013
«Don Gigi», adus în catuşe din Belgia
- de
- 6 Mai 2013
UPTADE: COPIL ÎNECAT ÎN JIU
- de
- 3 Mai 2013
Moş de 82 de ani, salvat de la moarte
- de
- 28 Aprilie 2013
VIDEO / Frâncu, reţinut de procurorii DNA
- de
- 25 Aprilie 2013
Şi-a ucis prietenul de pahar
- de
- 25 Aprilie 2013
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013

