Sponsor oficial al
Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Târgu Jiu, a ajuns la spital, joi seară, în urma unui accident produs pe strada Victoriei, din municipiul Târgu Jiu.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că bărbatul, în timp ce se deplasa cu o motocicletă pe strada Victoriei, nu ar fi respectat culoarea roșie a semaforului și nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Urdari, care se angajase în efectuarea virajului la stânga.
În urma impactului a rezultat rănirea bărbatului de 32 de ani, acesta fiind transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.
Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024


