Sponsor oficial al
15 noiembrie1989. Doi ani de la revolta muncitorilor de la Brașov. Bineînțeles că nu se spunea nimic. Din contră, se făceau dedicații partidului. Pe acel 15 noiembrie 1989 s-a întâmplat și un lucru bun. România a învins Danemarca la București cu 3-1. Ne-am calificat la mondiale. Și vorbim doar despre acel meci cu Danemarca, uitând că în grupă au fost și Grecia, și Bulgaria. Pe ce loc am ieși azi într-o grupă cu Danemarca, Bulgaria și Grecia? Partida de pe 15 noiembrie a însemnat nașterea acelei generații din care fotbalul românesc s-a hrănit încă zece ani.
A fost una dintre puținele situații în care dictatura a ajutat libertatea și în care am văzut un titlu viu în presa comunistă. Pe prima pagină a ziarului ''Sportul'' scria ''Alo, Roma? Venim!'' Mi-a plăcut cu atât mai mult cu cât mă gândeam că nu voi ajunge niciodată la Roma. După '90, de fiecare dată când am stat la terasele de la Pantheon sau din Trastevere am povestit despre acel titlu. Ajunsesem să-mi exasperez prietenii sau nevasta cu povestea. ''Mai lasă-ne, dragă, du-te și aruncă un bănuț în Fontana di Trevi, că poate mai vii o dată și iar o să ne plictisești cu <
Ne-am calificat la mondiale după 20 de ani de absență și bietul Silviu Lung a fost adus cu japca la microfon, în calitate de căpitan al echipei, să mulțumească ''pentru condițiile create'' în perspectiva Congresului XIV. A doua zi după meciul cu Danemarca, ziaristul Geo Raețchi a fost trimis de redacție să-i ia o declarație lui Emerich Ienei. Pus în fața inevitabilului și vizibil stânjenit, Raețchi l-a rugat să spună câteva vorbe despre meci și să dedice victoria Congresului PCR. Ienei a zâmbit, a scos o sticlă de whusky, a turnat în două pahare și i-a zis lui Raețchi ''hai să ciocnim! Formulează tu declarația cum vrei, nu trebuie să ne stricăm ziua.'' Un gentleman în lumea proletară. Și în lumea abrazivă de după 1990. A trecut prin două grajduri fără să preia damful de bălegar. Am mai scris-o, o mai scriu, Ienei purta pe umeri luminile Vienei.
