Sponsor oficial al
Dacă săptămâna trecută la Craiova a fost cantonat lotul lărgit de senioare al României, în această săptămână în Bănie a ajuns naţionala de tineret. Lotul condus de Popa Seviştean şi Cristian Preda se pregăteşte pentru meciurile din preliminariile Campionatului European, care vor avea loc în Polivalenta craioveană la finalul săptămânii. Vineri, sâmbătă şi duminică, naţionala U21 va întâlni reprezentativele din Polonia, Marea Britanie şi Slovenia, alături de care se află în grupa de calificare. Primele două clasate urmează să obţină calificarea la turneul final, programat în luna august, în Danemarca. Programul turneului este următorul: vineri - România - Slovenia (ora 16), Polonia - Marea Britanie (18); sâmbătă - România - Marea Britanie (11), Slovenia - Polonia (13); duminică - România - Polonia (11), Slovenia - Marea Britanie (ora 13). Preţul unui bilet va fi de 7 lei pe zi, iar copiii sub 14 ani au acces gratuit.
Înaintea meciurilor din grupa de calificare, optimismul domneşte în tabăra română, principalul Popa Seviştean declarând următoarele:
Calculul ne dă favoriţi, dar vom privi foarte serios competiţia şi vrem să obţinem locul întâi, pentru ca apoi să avem parte de adversari mai accesibili la turneul final. Acest lot are trei ani de pregătire. Mai întâi, în martie 2011, am câştigat grupa de calificare pentru CE de la Iaşi, iar la Europenele din Cehia am obţinut locul şapte, care ne-a asigurat şi participarea la Mondialele din Muntenegru, din 2012. Acolo am avut o evoluţie bună spre foarte bună, intrând în careul de aşi. Din nefericire, am pierdut finala mică cu Norvegia şi ne-am clasat pe locul patru.
Lotul României este alcătuit din 18 handbaliste, dintre acestea şapte provenind de la Centrul de Excelenţă de la Râmnicu Vâlcea, iar alte două de la clubul Chimia.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VIDEO / Liceul din Strehaia, ring de păruială între două eleve
- de
- 25 Martie 2013
VIDEO / Purtare vulgară şi palme peste faţă
- de
- 24 Martie 2013
Valeriu Zgonea: «Poate-l schimbă cineva pe Piţurcă»
- de
- 23 Martie 2013
VIDEO / Scene hardcore la Liceul «Henri Coandă»
- de
- 21 Martie 2013
Semnal de alarmă pentru calitatea apei
- de
- 21 Martie 2013
«Don Gigi», prins de Interpol în Belgia
- de
- 20 Martie 2013
Dinel avea amantă în închisoare
- de
- 18 Martie 2013
O gravidă în cinci luni a pierdut sarcina într-un spital din Vâlcea
- de
- 18 Martie 2013
Medicul şpăgar de la DSP, condamnat la detenţie
- de
- 17 Martie 2013
Reţinut pentru mită
- de
- 17 Martie 2013

