Sponsor oficial al
Nu au nevoie de o minune, trebuie doar să emane dorinţă şi determinare. De-a lungul istoriei sportului rege, s-au văzut reveniri mult mai grele şi mai “imposibile” decât misiunea tricolorilor din această seară. Ecuaţia este simplă: câştigăm la două goluri diferenţă fără să primim sau punctăm mai mult ca ei şi primim doar unul, asta pentru o calificare fără emoţii, în timp regulamentar. Însă rămâne în picioare şi varianta victoriei cu 3-1, care duce partida în prelungiri. Există o muncă destul de istovitoare, prin care s-a ajuns la acest punct, la un joc distanţă de visul unui mondial.
Ar fi păcat să dăm cu piciorul unei oportunităţi care a stat ascunsă un timp îndelungat, în umbra unei generaţii care a adus glorie româniei fotbalistice. Să-i răsplătim în primul rând pe ei pentru performanţele reuşite, să le demonstrăm că şi noi, actuala promoţie, ne putem ridica la aşteptările fanilor. Pentru asta, cei 11 fotbalişti transformaţi pentru o singură seară în ambasadorii unei singure naţiuni să preţuiască, la fel de mult ca mai puţin cunoscătorii acestui fenomenm, importanţa păşirii către Rio.
Greutatea care apasă pe umerii selecţionerului este una enormă, Piţurcă fiind nevoit să demonstreze că nu este pus doar în calitate de pion la conducerea naţionalei, ci a fost ales pentru că ştie cel mai bine drumul spre mondiale. Până acum nu şi-a reflectat postura de cârmaci veritabil, doar a demonstrat cum poate irita un întreg popor prin decizii neinspirate şi încăpăţânate. Este momentul ca Piţi să ne arate şi altceva, să ne oblige să spunem la finalul barajului “Uite că a ştiut ce face!” După cum s-a tot auzit şi a declarat chiar şi selecţionerul după dezamăgirea din Atena, cel mai în vogă fotbalist român, Maxim, va fi aruncat în luptă la retur, însă să sperăm că nu va fi prea târziu. Desigur, un singur jucător nu îţi poate aduce calificarea, va fi nevoie de mai mult decât de o sclipire din partea talentatului mijlocaş.
Elucidarea barajului nu va impune doar un joc bun în ofensivă, apărarea fiind esenţială, deoarece orice boabă înscrisă pe greci îngreunează opţiunile românilor. Lacunele din ultima linie s-au transpus în manşa tur, unde aşezarea nesănătoasă a fundaşilor români i-a permis lui Mitroglou în două rânduri să şmecherească marcajul slab al apărătorilor noştri şi să încheie două faze aparent banale galopând spre tribune. Disciplina tactică ne-a răpus pe pământ elen, însă sperăm ca jucătorii, împreună cu Piţurcă, să înveţe din propriile greşeli. Seara selecţionerului va fi cu atât mai agitată cu cât Bourceanu şi Lazăr, practic mijlocul defensiv al naţionalei, sunt suspendaţi pentru partida retur. Stăruie varianta Cociş - Hoban sau cu revenirea lu Chiricheş în centrul apărării, Piţurcă să folosească ceva mai îndrăzneţ cuplul Cociş - Gardoş la închidere.
Desigur, dacă tehnicianul român va alege să folosească acelaşi sistem tactic, cu doi mijlocaşi în faţa apărării. În batalionul de atac, soluţiile sunt intacte, toţi înaintaşii care au fost convocaţi fiind disponibili. Totul se află însă în mintea selecţionerului, în modul cum el va gândi această partidă decisivă şi ce jucători va alege să-i salveze onoarea.
România are încredere în voi, răsplătiţi-ne cu o calificare!
Limitele de care dau dovadă tricolorii pe faza de construcţie sunt de asemenea un impediment ce micşorează şansele la depăşirea grecilor. Cum au demonstrat-o şi în tur, elenii nu sunt sensibili în defensivă, ci din contră, se prezintă cu o linie de patru foarte solidă şi bine organizată. Avem nevoie de mai multă inteligenţă în joc, inspiraţie şi creativitate pentru a desface baricada elenă. Trebuie să ne folosim de un “cal troian”, care să le distragă atenţia grecilor, astfel încât să pătrundem acolo unde pe “Giorgios Karaiskakis” ne-a fost interzis, mai precis în acei 16 metri unde soluţiile devin mai simple. Ne va fi greu, dar nu imposibil, însă nu vom avea sorţi de izbândă cu aceeaşi mentalitate şi atitudine care ne-au devenit călăi pe teritoriul elen.
Poate postura de gazdă ne va ajuta şi cu un arbitraj cel puţin corect, care să nu ne fragmenteze jocul la fiecare progresie. Partida de azi, de pe “Naţional Arena” din Bucureşti, a fost încredinţată unei brigăzi de arbitri din Serbia, care-l va avea la centru pe Milorad Mazic. Acesta va fi ajutat de arbitrii asistenţi Milovan Ristic şi Dalibor Djurdjevic, în vreme ce arbitru de rezervă va fi Bosko Jovanetic. 50.000 de mii de patrioţi le vor cutremura în această seară cu fiecare strigăt de încurajare inimile artiştilor în trei culori de pe gazon, care au de tras pentru a se revanşa faţă de o întreagă naţiune. Visul nu este încă sfârşit, România are încredere în izvorul fotbalistic de care dispune şi voi, cei aleşi să ne reprezinte pe iarbă, trebuie să ne demonstraţi că nu ne înşelăm.
Distribuie articolul:
Nu au rezistat presiunii campioanelor
18 Noiembrie 2013Alte articole
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013

