Sponsor oficial al
Nu sunt decât trei zile de când scriam tot aici, pe acest spațiu, că Federația își ascunde incompetența în spatele numelui imens al lui Hagi. Iar evenimentele petrecute de atunci încoace confirmă perfect ce am spus după meciul de la Stockholm.
Toată lumea turuie același refren: că Hagi nu trebuia să schimbe atât de mulți jucători, că nu trebuia să trimită șase titular în tribună, etc. Așa este, selecționerul a greșit strategia, dar în mod normal această strategie se stabilește de comun accord, iar dacă antrenorul vrea să folosească meciurile din Liga Națiunilor ca pe niște experimente ale reconstrucției, conducerea federală trebuie să-l atenționeze că acest lucru e cu neputință, și că trebuie să abordeze competiția cu gândul la puncte, nu la șantierul unei viitoare construcții.
Oare la FRF s-a reținut că la precedentele preliminarii România a ajuns la barajul cu Turcia nu prin grupa de calificare, ci prin parcursul din Liga Națiunilor din toamna lui 2028? Oare i-a spus cineva lui Hagi că Suedia s-a calificat la Mondialul american după un parcurs dezastruos în grupa preliminară, dar după două baraje câștigătoare (cu Polonia sau cu Ucraina), în care a ajuns tot grație rezultatelor din LN?
Oare i-a explicat cineva selecționerului că dacă facem rezultate în LN putem fi în urna a doua a tragerii la sorți (început de decembrie) pentru preliminariile Euro 2028? Și că dacă nu le facem, putem coborî în urna a treia, ba chiar a patra și atunci ne va fi foarte greu să ne calificăm?
Dacă i s-au explicat lui Hagi aceste lucruri și el nu le-a înțeles, atunci de vină e Hagi. Dar dacă nu i s-au explicat, dacă n-au fost folosite toate argumentele, atunci de vină e Federația. Șefii lui Hagi, ca să vorbim mai pe românește.
Mai plauzibilă pare a doua variantă. Fie că n-au avut curajul să-l tragă de mânecă, fie că au crezut că n-are sens să-l atenționeze, cei de la FRF sunt la fel de vinovați.
Iar argumentele în sensul ideii de a nu fi fost extrem de convinsă FRF cât de importante sunt aceste meciuri din Liga Națiunilor, sunt exemplificate de un episod petrecut în urmă cu aproape opt ani, tot în Liga Națiunilor.
Atunci, pe 20 noiembrie 2018, în ultimul meci al grupei, România întâlnea Muntenegru la Podgorica și pe final de meci conducea cu 1-0. Selecționer era Cosmin Contra, care în minutul 88 face o schimbare cât se poate de logică pentru o echipă care conduce în deplasare. Îl scoate pe Nicușor Stanciu și îl bagă pe Tudor Băluță. Mișcare strict defensivă, de conservare a firavului avantaj. Conservăm, câștigăm cu 1-0, ne bucurăm, ne îmbrățișăm.
Numai că matematica din acel moment a grupei (se comparau rezultatele cu cele din alte grupe) spunea că România, pentru a merge mai departe, avea nevoie de o victorie la două goluri diferență. Nimeni din conducerea federală nu știa acest lucru și nu i-a spus selecționerului ce și cum. Dacă era convins că trebuie să dăm al doilea gol, selecționerul ar fi mutat pe final ofensiv, nu defensiv!
După meci, federalii au bălmăjit-o, au scăldat-o, nimeni nu și-a asumat habarnismul cras care a condus la acea situație. Habarnism care, iată, s-a perpetuat prin ani până în zilele noastre și la cum stau lucrurile probabil că va mai dura mult și bine.
