Sponsor oficial al
Un biciclist, în vârstă de 61 de ani, din Ciuperceni, Gorj, a decedat, marți seara, după ce s-a dezechilbrat și a căzut în șanț.
Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu au fost sesizați, marți seara, privire la producerea unui accident rutier, în comuna Ciuperceni.
Din primele verificări efectuate, a reieșit faptul că un bărbat, în vârstă de 61 de ani, din Ciuperceni, în timp ce se deplasa cu bicicleta din direcția satului Boboiești către Peșteana Vulcan, s-a dezechilibrat și a căzut într-un șanț din afara părții carosabile.
„În urma impactului a rezultat decesul bărbatului, care a fost constatat de un echipaj de ambulanță prezent la fața locului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Mdedicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei”, arată IPJ Gorj.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Distribuie articolul:
Trică, scândura, teama și curajul
10 Aprilie 2024Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021


