Sponsor oficial al
Un tânăr în vârstă de 28 de ani, din județul Gorj, a fost arestat preventiv, după ce și-a lovit concubina.
La data de 5 iunie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați de o femeie de 41 de ani, din orașul Tismana, cu privire la faptul că în data de 12 mai, în timp ce se afla la domiciliul concubinului său din orașul Rovinari, ar fi fost agresată fizic de acesta.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că în urma unui conflict spontan, bărbatul de 28 de ani i-ar fi aplicat mai multe lovituri concubinei sale.
În urma agresiunii, femeia a fost internată la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu împotriva bărbatului și l-au reținut pentru 24 de ore, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Ieri, bănuitul a fost prezentat instanței de judecată, față de acesta fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022


