Sponsor oficial al
1-1 la FC Oradea e un rezultat nesatisfăcător. Putea fi altul dacă oltenii aveau grijă de golul marcat în minutul 3 și nu iroseau ocazii rarisime în ultimul sfert de oră
În mod normal, acesta era meciul în care trebuia reparat acoperișul avariat etapa trecută, la furtuna de 0-3 acasă cu Afumați. Față de dezastrul de duminica trecută, s-au astupat câteva găuri, dar nu toate. Un meci care trebuia câștigat s-a încheiat cu această remiză care parafează doar 5 puncte din 12 posibile cu Ungheni, Focșani, Aumați și FC Bihor, echipe care anul trecut pe vremea asta erau toate cu două divizii mai jos decât Știința.
La umbra scorului
Ce să-ți dorești mai mult de la un meci pe terenul unei nou-promovate decât să dai gol în minutul 3? Adică să începi practic meciul de la 1-0. În asemenea situații, fie forțezi să-ți mărești avantajul, fie îl păstrezi cu maturitatea pe care ți-o oferă valoarea net superioară, fie, situație de evitat, te ascunzi la adăpostul acelui 1-0 firav. Din păcate s-a ales această ultimă și nefericită variantă. Joc încâlcit, lent, intratul în clinciurile bihorenilor, văduviți valoric, dar energici, la limita regulamentului sau chiar dincolo de ea.
O inadmisibilă eroare individuală
Golul egalării orădene e expresia vie a aerelor de superioritate (nedovedită și prin rezultate!) care bântuie suflarea alb-albastră de vreo nouă luni încoace. Altădată harnic și laborios, Vlad Pop se crede de-o vreme încoace printre rafinații mijlocași ai mileniului trei și vrea să dribleze (pe un teren denivelat, cu iarbă mare) la 20-25 de metri de propria poartă, într-o zonă în care până și Messi joacă simplu. Pierde posesia și iese gol, pentru că Padula lăsase nesupravegheată aripa dreaptă bihoreană, pe tânărul Moga. Probabil căpitanul crezuse că va urma o pasă lungă de la mijlocașul său, nu un arabesc inutil și, iată, dăunător.
Când poarta pare prea mică
Au trebuit să treacă multe zeci de minute de la acest moment nefericit pentru ca oltenii să înceapă să se apropie (deși sunt încă departe!) de valoarea lor. Abia în ultimul sfert de oră am văzut fotbal, dominare copioasă, dar și nepermise ratări. Camara a reușit să dea cu tibia peste poartă de la doi-trei metri într-o fază e mult mai greu să ratezi decât să înscrii. Iar Abbey, năstrușnic dar ineficient pe tot parcursul meciului), în loc să-i paseze calm, jos, lui Meijer, i-a trimis pe sus, anapoda, într-o fază în care olandezul era cu poarta goală. Dacă mai adăugăm și bara lui Jibril din prima repriză (ce-i drept, au avut și bihorenii una, prin Filip, practic singura lor situație în afara golului primit cadou) ajungem la senzația amăruie că s-au pierdut (încă) două puncte.
De ce să pierzi din timpul tău?
Etapele trec, punctele se duc, playoff-ul se îndepărtează în loc să se apropie și nu folosesc nimănui diversele alibiuri gen terenuri proaste (precum cel de la Oradea) sau arbitraje ostile. Într-adevăr, în plin elan oltenesc, ”centralul” a dat, în loc de vreo șase-șapte minute de prelungire, doar patru. Dar mai are vreun rost să mai pierzi și tu un minut certându-te cu el și să mai iei și cartonaș roșu?!
