Sponsor oficial al
Porţile sezonului de toamnă s-au închis şi pentru ligile V şi VI doljene, care deşi mai aveau câteva etape programate în decembrie, forul de specialitate a tras linie şi a lăsat rundele din iarnă pentru primăvară, când vremea va fi mai favorabilă fotbalului. Singurele serii care au continuat să joace şi la sfârşitul săptămânii trecute au fost eşaloanele doi şi trei din Liga a V-a. Restul echipelor au intrat în vacanţă cu o săptămână mai devreme, deoarece condiţiile proprice unei partide de fotbal au devenit indisponibile. Stratul domol de zăpadă, dar mai ales frigul au împins satele doljene să renunţe la fotbal în perioada rece a anului.
Pe scurt, în această primă jumătate a sezonului, ligile doljene au ieşit în evidenţă prin echilibrul constant în clasament. SIC Pan Unirea a reuşit să facă un pas mare în faţă în prima serie a eşalonului cinci, acumulând un ecart de 11 puncte pentru sezonul din primăvară. Formaţia amintită este urmată de un adevărat batalion de foc, format din patru echipe departajate doar de golaveraj. Asemănătoare este şi situaţia seriei a III-a a aceleaşi ligi, însă unitatea de urmărire are mai puţini candidaţi, trei la număr, iar conducătorul de oaste este doar cu un grad mai superior. În seria de mijloc, a II-a, lucrurile sunt ceva mai aerisite, în sensul că există o diferenţă mai evidentă între fruntaşele clasamentului.
Despre Liga a VI-a nu sunt foarte multe de comentat, puţinele echipe care compun fiecare din cele patru serii joacă mai mult din plăcere, fără să aibă o miză solidă. Liniile de clasament sunt asemenea apropiate, singura formaţie care a dobândit un avantaj liniştitor fiind Triumf Bârca, liderul seriei a II-a. De acum, întreaga zonă rurală a judeţului Dolj, care participă în campionatele de „elită” în fotbalul judeţean, a intrat în vacanţă la acest capitol şi se pot pregăti în tihnă de sărbători. Miercuri se va încheia şi Liga a IV-a, iar Doljul va pune punct stagiunii din această toamnă.
Distribuie articolul:
Două meciuri în Kosovo
2 Decembrie 2013Alte articole
Marius Bălu spune că vine apocalipsa la RAAN
- de
- 28 Noiembrie 2013
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013

