Sponsor oficial al

Eu nu înțeleg lumea în care trăiesc. Voi?
Cine își mai aduce aminte de "doctorițele morții" de la Spitalul Sf. Pantelimon? Să distrugi viețile unor medici, doar pentru... pentru ce?
Alegeri anulate, pentru salvarea democrației. Ucizi democrația ca să salvezi tocmai ce ai ucis?
Democrația se definește prin aceea ca poporul, prin vot, stabilește tot: direcția, conducerea, etc. Altfel... putem să vorbim despre orice formă de organizare politică, însă nu și despre democrație.
Rușii care "au influențat alegerile" nu apar, însă apar liberalii. Președintele își prelungește șederea la Cotroceni. Dacă peste șase luni se schimbă orânduirea și o altă sau aceeași justiție stabilește că prelungirea mandatului a fost ilegală, ce ne facem? Căci toate actele și faptele subsecvente vor fi nule de drept, inclusiv numirea și formarea noului guvern.
Cine se joacă cu această țară? Cine vrea să-i dea foc?
Alegeri...? Când? ...Apare Antonescu, apoi... "azi îl vedem și nu-i" - Eminescu.
Ciolacu cere desecretizarea cheltuielilor lui Iohannis, apoi nu mai cere. Nu intră în turul 2, își dă demisia, după care o pune, pe demisie, lângă diploma de bac și... redevine absolvent, președinte de partid și premier. Acum, îngheață toate măririle făcute de predecesorul său, pregătindu-se pentru o nouă candidatură la Cotroceni.
Domnia sa, premierul, a recunoscut public că nu judecă (singurul adevăr spus vreodată de Ciolacu), însă noi?
Mărturisesc că mie îmi vine din ce în ce mai greu să înțeleg lumea în care trăiesc. După cum nu înțeleg de ce PNL a ales să se sinucidă politic.
Distribuie articolul:
Puneți, mă, alegerile în iulie!
10 Ianuarie 2025Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

