Sponsor oficial al
Şapte fotbalişti greci, patru sârbi, un bulgar, un croat şi un român au fost numele noi de la prima şedinţă de pregătire din acest an, desfăşurată ieri-dimineaţă, pe stadionul “Municipal”. Astfel, Leonidas Panagopoulos, Iosipou Stavros, Nikolaos Moustakis, Alexandros Biris, Konstantinidis Giorgos, Christos Tripsas, Tsianos Adamantios, Ivan Stojanovic, Marko Brozbic, Bojan Dimitrijevic, Aleksandar Arezina, Hristov Vladimir, Antonio Asanovic şi Cristian Poiană au fost noutăţile de la reunire. “Nu vom face o echipă de străini, ci una de olteni”, spuneau, în urmă cu câteva zile, grecii care manageriază clubul de la Dunăre.
Doar Dina ar putea accepta oferta Severinului
Din lotul vechi au fost prezenţi doar Alexandru Iordan, Marius Bălău, Alex Giurgiu, Jovan Golic, Milan Mitic, Adrian Olah, Dragoş Dragalina, Florin Pătraşcu, Sergiu Arnăutu şi Alex Neacşa, însă doar jumătate dintre ei ar mai putea rămâne la echipă dacă nu vor accepta renegocierea contractelor. Francezii Alexandre Durimel şi Joel Thomas sunt aşteptaţi mâine la malul Dunării şi ar putea continua la CS Turnu Severin. În schimb, portughezul Hugo Moutinho va sosi azi, dar e aproape de un transfer la CSMS Iaşi. La Dinamo ar putea ajunge Giurgiu şi Neacşa! Antrenamentul de ieri a fost condus de noul principal, Jerry Gane, ajutat de secunzii Tibi Lung şi George Biţă.
A fost prima zi. Am avut la antrenament 13 jucători străini, dintre care trei portari, pe care nu-i cunosc. O să văd zilele următoare cum se prezintă şi trebuie să decid în privinţa lor, fiindcă nu avem mult timp la dispoziţie. Trebuie să ne organizam rapid şi să formez o echipă cu care să ne putem bate pentru evitarea retrogradării. Am acceptat să fac acest pas, chiar dacă ştiu că nu e o situaţie uşoară. Suntem la şapte puncte distanţă de locul care asigură salvarea de la retrogradare. Obiectivul e foarte greu de realizat, dar nu imposibil. Cred în acest proiect.
Gane
Tehnicianul oltean a vorbit şi despre situaţia foştilor săi elevi de la Universitatea Craiova pe care i-ar dori la CS Turnu Severin.
Florin Costea are ceva oferte de afară şi a zis că-mi dă un răspuns în perioada următoare. La fel şi Dorel Stoica. Mihai Dina ar putea veni zilele astea la antrenament. Aş avea nevoie de experienţa lor şi sper să înţeleagă şi ei că aici nu vor mai avea situaţia financiară de la Craiova. Sper să rămână cât mai mulţi jucători şi din lotul actual, deşi momentan nu ştiu care vor continua alături de noi, fiindcă toţi au memorii depuse şi aşteaptă să fie declaraţi liberi de contract.
Gane, nemulţumit probabil de faptul că majoritatea jucătorilor aduşi provin din ligile inferioare
Cei patru sârbi au sosit de la FK Djerdap Kladovo, echipă aflată pe penultimul loc în Liga a III-a! Fundaşul croat Antonio Asanovic a trecut prin lotul lui Hajduk Split şi e fiul celebrului Aljosa Asanovic. Fostul mijlocaş de la Panathinaikos Atena, retras între timp din activitate, ocupă în prezent funcţia de director sportiv la Lokomotiv Moscova, echipă cu care CS Turnu Severin încearcă un parteneriat, după ce colaborarea cu Olympiakos Pireu pare să fi intrat în impas.
Continuă războiul cu Napoli
Actuala conducere de la Turnu Severin nu a stins şi conflictul cu antrenorul din tur, Nicolo Napoli, cu care a avut un dialog aprins marţi.
A vrut să ne umilească. A intrat în biroul meu şi a făcut pe mafiotul din Napoli! În opinia mea e antrenor de play-station. A plecat înainte de Crăciun, nu a mai dat un semn şi a spus jucătorilor să plece! Ăsta e antrenor profesionist? Noi am muncit în fiecare zi aici. Am găsit 15 lei în conturile clubului, dar vom aduce sponsori, însă trebuie să-i convingem că suntem serioşi. Liga I e mai bună decât campionatul grec.
Team-managerul Stathis Smyris
Deşi susţinea că până pe 15 ianuarie, când îi expiră contractul cu CS Turnu Severin, va conduce antrenamentele echipei, Napoli n-a fost prezent ieri la stadion.
Distribuie articolul:
Alte articole
Hackerii vâlceni au speriat lumea
- de
- 9 Ianuarie 2013
Scandal cu iz penal la AJF Dolj
- de
- 8 Ianuarie 2013
Escrocul Sorin Croitoru, condamnat la 4 ani şi 6 luni pentru înşelăciune
- de
- 7 Ianuarie 2013
«Mă omoară, mă omoară!»
- de
- 6 Ianuarie 2013
Amendă de 30.000 de lei pentru patronul de la RSR
- de
- 3 Ianuarie 2013
Scandal pornit de la clienţi “băuţi şi drogaţi”
- de
- 2 Ianuarie 2013
Meniu “special” de Revelion: peşte stricat şi alune cu viermi
- de
- 1 Ianuarie 2013
Pro TV se dă iar pe Dolce
- de
- 9 Ianuarie 2013
2.000.000 de români sărbătoresc astăzi
- de
- 6 Ianuarie 2013
Îmbulzeală la apă sfinţită
- de
- 6 Ianuarie 2013

