Sponsor oficial al
Oferindu-ni-l pe Hagi – pe care să recunoaștem că l-am dorit cu toții la națională – conducerea federală a dovedit acea abilitate alunecoasă, dar eficientă, care de multe ori te scoae din necazuri.
Așa cum abilă a fost FRFși atunci când ni l-a oferit pe regretatul Mircea Lucescu. În ambele situații, dacă treaba mergea, alegerea lor trecea drept inspirată. Dacă nu mergea, atunci cei doi, mai întâi Lucescu, apoi Hagi, erau paratrăsnetele care absorbeau energiile negative.
Dacă la Lucescu reproșul opiniei publice se lega mai ales de vârsta înaintată a acestuia, în cazul lui Hagi, FRF ni l-a oferit cu marea problemă subsidiară a sa cu tot: cu Ianis.
În momentul în care l-a prezentat pe Gică, Burleanu a știut că la eventualele reușite ale acestuia, el împărțea succesul cu selecționerul. La eșecuri, dat fiind că Hagi senior n-avea cum să nu-l convoace pe Hagi junior, să nu-l bage în echipă, chiar oferindu-i banderola de căpitan, centrul atenției se muta imediat în această direcție, extrem de ispititoare pentru a fi comentată.
Așa s-a și întâmplat în cele aproape 24 de ore scurse de la eșecul din Suedia. Ianis în sus, Ianis în jos. Atingeri de minge contabilizate. Procent de pase reușite sau ratate. Procent de respiații pe minut. Un milion de argumente, cele mai multe contra, privind introducerea sa în echipă. Ba chiar, cei mai înverșunați dintre părerologi au mers până în zonele incompatibilității, coflictului de interese, nepotismului, favoritismului, toate aceste subiecte însemnând tot atâția cartofi fierbinți așezați în palmele selecționerului.
Dacă palmele lui Gheorghe Hagi ard de la fierbințeala acestor cartofi încinși, palmele șefilor de la Casa Fotbalului se freacă de satisfacție. Grație acestui subiect gras, incapacitatea lor nu se mai vede.
Nimeni nu mai stă să observe că fotbalul nostru (pe care Răzvan Burleanu îl consideră ca făcând parte din elită) nu mai are valoare competitvă, că echipele noastre de club sunt scoase din cursa europeană de adversari armeni sau letoni, că dacă mai apare câte un jucător de nivel rezonabil, acela provine din ”diasporă”, crescut și format acolo, nu din puzderia de academii și academioare cu care dumnealor au împânzit peisajul autohton.
Că în loc să facem ceva să ieșim din această adormire în care ne-a băgat actuala ”guvernanță”, care are drept principale însușiri autodecratate două vorbe goale, precum predictibilitatea și sustenabilitatea, noi pierdem vremea cu tot felul de bazaconii, printre care la loc de cinste se situează acest aiuritor cartonaș negru, cea mai recentă dintre inutilitățile formei federale fără fond.
Legumind pe mai departe subiectul ”Hagi și fiul”, nu facem decât să aducem la nivel de cinci stele confortul mental al conducerii federale, care de fapt a cazat fotbalul românesc într-un dormitor insaubru, cu baia pe hol.
