Sponsor oficial al
Cum era şi de aşteptat, candidatele la titulatura de campioană a Doljului îşi continuă galopul de sănătate. Dunărea Calafat, actualul lider doar cu ajutorul golaverajului, a aplicat o corecţie Vânătorului Desa în deplasare. Neputincioşi în faţa impunătorilor calafeteni, „vânătorii” s-au ales cu o lecţie de fotbal predată de elevii lui Oncică. Formaţia de pe malul Dunării şi-a confirmat pofta de goluri şi la Desa, unde ofensiva a pus la bătaie artileria grea. Şapte gloanţe au consumat calafetenii pentru partida de sâmbătă, iar „vânătorii” s-au dovedit în lipsă de armament.
Punctele au fost cedate fără drept de apel de formaţia din Desa, totuşi cu puţin mai mult orgoliu faţă de meciul tur, iar Dunărea Calafat şi-a făcut un obicei de a înscrie multe goluri în faţa grupării de „vânători”. În ceafă îi suflă însă Dunărea Bistreţ, care a dominat de asemenea partida de la Leamna, însă nu şi-a lăsat urmele atât de adânc ca şi băieţii din Calafat. Un umil 3-1 pe terenul ultimei clasate ţine Bistreţul în concordanţă cu liderul, aflându-se pe aceleaşi coordonate. CSO Filiaşi a trecut greu la CS „U” II Craiova, scor 3-2, dar rezultatul i-a consolidat echipei din Filiaşi prezenţa pe podium.
Prometeu nu a reparat înfrângerea de pe terenul liderului şi a remizat alb acasă cu CS Işalniţa, un adversar nu foarte solid, dar imprevizibil. Viitorul Cârcea a făcut scor cu Progresul Segarcea, într-un meci care la prima vedere părea foarte echilibrat, dar gazdele au arătat devotament şi au demonstrat că echipa din Segarcea nu este deloc constantă. Danubius Bechet a trecut greu în deplasarea de la Celaru, în timp ce Amaradia Melineşti a remizat acasaă cu Şcoala de Fotbal Gică Popescu. Liga a IV-a Dolj este aproape de a-şi încheia sezonul de toamnă, urmând ca săptămâna viitoare să se desfăşoare ultima etapă înaintea pauzei competiţionale.
Distribuie articolul:
Marius Mumjiev s-a remarcat la Cupa României
25 Noiembrie 2013Alte articole
Marin Condescu, reţinut de poliţişti
- de
- 13 Noiembrie 2013
«Un jandarm mi-a dat doi pumni la coaste şi un picior în spate»
- de
- 12 Noiembrie 2013
VIDEO / “Vrem Ştiinţa pe «Oblemenco»”
- de
- 7 Noiembrie 2013
Dan Mogoş, urmărit penal
- de
- 6 Noiembrie 2013
La coadă la buletine. Despre Oltcit, Isărescu şi Elodia
- de
- 5 Noiembrie 2013
VIDEO / Ce repede uitaţi, doamna primar!
- de
- 4 Noiembrie 2013
Dedicaţie de la Naşu’
- de
- 31 Octombrie 2013
MINCINOASĂ ŞI NERECUNOSCĂTOARE!
- de
- 31 Octombrie 2013
SUSPICIUNI DE TRAFIC DE INFLUENŢĂ LA JUDECĂTORIA CRAIOVA
- de
- 23 Octombrie 2013
MONSTRUOASA COALIŢIE
- de
- 21 Octombrie 2013

