Fotbalul nu e al generalilor și al politicienilor

În 1997 și în 2002 au avut loc la Steaua nu știu ce adunări generale. Neinteresant. Stufos. Armata și Miliția n-au ce căuta la fotbal. Punct. România are mai mulți generali decât copii de trupă. Steaua și Dinamo ar fi trebuit să devină civile încă din '90. În următoarele condiții: "domnilor generali, aveți trei ani pentru a găsi niște patroni români sau străini!"

Rezultatul? La 35 de ani după revoluție, Armata pretinde că are o chestie în liga a doua. Ținută din bani publici, normal. Generalul de armată Nicolae Ceaușescu (a tras în țărani când a făcut colectivizarea, așa ceva nu se poate uita) a fost mai de bun-simț decât generalii de azi. La sfârșitul anilor '70, lui Ceaușescu i s-a propus să fie făcut mareșal. A povestit Ștefan Andrei (în "I se spunea Machiavelli", carte-dialog cu Lavinia Betea), nu eu. Iar replica lui Ceaușescu a fost: "terminați cu prostiile, am mai avut mareșali și au sfârșit-o prost!" Paranoicul s-a dovedit mai decent decât multe mărimi de azi.

O echipă care aparține unui minister, având în același timp sponsori, generează o evidentă inechitate competițională. Același lucru e valabil pentru echipele politice. Un ziarist a afirmat că la meciurile formației patronate de domnul Rotaru ar fi adus electorat rural cu autocarul. Sper că nu e așa. Dar daca e, e grav. Pe vremea lui Ceaușescu, oamenii chiuleau de la serviciu ca să-i vadă pe Balaci și Cârțu. Dacă fotbalul ar fi sarcină de partid, dacă activiștii locali și de la centru s-ar mobiliza în astfel de scopuri, ar fi regretabil.