Sponsor oficial al
Guvernul României lansează programul FORMACTIV, o inițiativă menită să sprijine angajarea și formarea profesională a persoanelor cu vârsta de peste 30 de ani.
Programul este implementat de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) și beneficiază de o finanțare de 63 de milioane de euro, provenind din fonduri europene și de la bugetul de stat. Acesta va fi derulat până la 31 decembrie 2029.
FORMACTIV își propune să răspundă nevoii de meseriași pe piața muncii, oferind sprijin angajatorilor care angajează și formează profesional persoane înregistrate la ANOFM. Prin acest proiect, se urmărește creșterea gradului de ocupare și reducerea șomajului prin dezvoltarea competențelor profesionale necesare în diverse domenii.
„Ocuparea, formarea profesională și creșterea gradului de competențe pentru angajați sunt printre cele mai importante obiective ale MMFTSS. Sunt multe meserii cu mare căutare pe piața muncii, iar cei care se pregătesc pentru astfel de meserii au șansa de a câștiga salarii bune și de a se împlini profesional aici, acasă. Proiectul FORMACTIV este o oportunitate de a sprijini șomerii, de a dezvolta competențe necesare pe piața muncii și de a contribui la creșterea nivelului ocupării”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
- beneficii pentru angajatori și angajați:
- calificare profesională adaptată cerințelor pieței muncii;
- oportunități de angajare pentru șomeri;
- subvenții pentru angajatori – 2.250 de lei/lună pentru fiecare ucenic, conform Legii nr. 279/2005;
Reducerea șomajului și creșterea numărului de persoane calificate.
Contractul de ucenicie este un contract individual de muncă, încheiat pe o perioadă determinată, prin care ucenicul se pregătește profesional în timpul activității desfășurate la locul de muncă. Angajatorul se obligă să îi asigure salariul și condițiile necesare formării.
Pașii pentru accesarea programului:
- Declararea locurilor vacante – angajatorii trebuie să anunțe posturile disponibile, inclusiv cele pentru ucenicie;
- Organizarea programului – angajatorul încheie un contract cu un furnizor acreditat de formare profesională sau poate să se acrediteze pentru formare;
- Înregistrarea șomerului – persoana interesată se înscrie la AJOFM/AMOFM cu actele necesare;
- Consiliere și mediere – ANOFM oferă informare și recomandă locuri de muncă pentru ucenicie;
- Cerere pentru ucenicie – șomerul completează o cerere pentru domeniul dorit;
- Repartizare – AJOFM direcționează șomerul către un angajator;
- Selectare și contract – după interviu angajatorul încheie contractul de ucenicie;
- Începerea activității – contractul este înregistrat la ITM, iar ucenicul începe lucrul;
- Solicitarea subvenției – angajatorul solicită subvenția online, în platforma PULS, și încheie o convenție cu AJOFM în 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă;
- Plata subvenției – se acordă lunar, proporțional cu timpul lucrat, pe baza documentelor depuse până pe 25 ale lunii următoare.
Distribuie articolul:
Alte articole
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Accident în Stroești: bărbat rănit după ce a lovit un cap de pod
- de Florin Bâcu
- 24 Februarie 2025
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024