Sponsor oficial al
Fotbalul “mic” din România este pe cale să ia startul, iar prima ligă ce îşi anunţă prezenţa este Liga a III-a, sâmbătă contabilizându-se prima etapă a noului sezon. Formaţiile doljene ce vor face parte din această ligă, mai precis din seria a treia, sunt ACS Municipal Craiova şi CS Podari. Privind gruparea craioveană, putem spune că este un club nou format, prin restructurarea clubului CS Apă Craiova, club ce retrogradase anul trecut din al treilea eşalon pe cale sportivă, dar a fost reprimit. Se pare că în acest sezon lucrurile stau altfel şi, cu o nouă conducere şi un nou staff tehnic, craiovenii aspiră la promovare. Un obiectiv îndrăzneţ pentru o echipă ce în urmă cu un sezon se zbătea în subsolul clasamentului, dar prin această fuziune se pare că ambiţiile au devenit mari, iar gruparea din Bănie poate face o figură frumoasă în campionat. Lotul este format, în marea majoritate, din componenţi ai fostei CS Apă, dar au fost aduşi şi fotbalişti noi. Referitor la staff-ul tehnic, ACS Municipal Craiova dispune de doi antrenori principali, Nicu Năstasie împreună cu Florin Dumitru aflându-se la cârma băncii tehnice.
Tehnicienii sunt mulţumiţi de lot
Premisele pentru noul campionat par bune, iar tehnicienii formaţiei craiovene consideră că lotul pe care îl au la dispoziţie este unul omogen, competitiv şi va face faţă cu brio în sezonul ce urmează.
Avem acoperire cam pe toate posturile, avem o structură de la echipa CS Apă Craiova, care a evoluat anul trecut în Liga a III-a. Cu ceea ce am mai transferat noi acum, acoperim foarte bine posturile deficitare şi eu consider că, în urma jocului practicat în ultimele meciuri, am demonstrat că vom avea un cuvânt greu de spus în noul sezon. Şi, pentru a dovedi acest lucru, vrem să începem cu dreptul campionatul, să obţinem trei puncte din prima etapă, pe terenul celor din Balş. Obiectivul nostru este să ne clasăm pe prima poziţie a seriei, respectiv să obţinem promovarea. Lupta va fi grea, deoarece formaţiile ce compun această serie sunt destul de valoroase, ţinând cont că facem parte din seria cu Bucureştiul, dar cred că vom face faţă cu brio. Dacă eram încadraţi pe partea cu Oltenia, poate că şansele noastre de a câştiga seria erau şi mai mari, dar avem un lot competitiv, care eu spun că va reuşi să se impună, iar pe parcursul campionatului nu vor exista niciun fel de probleme.
Florin Dumitru, pentru “Ediţie Specială”
Lot ACS Municipal Craiova: portari - Grecu, Surdu; jucători de câmp - Dincă, Chiriţă, Dreşcă, Ciocioană, Dina, Turcină, Buşică, Răduţ, Bratoveanu, Scarlat Lucian, Scarlat Cătălin, Tâmplaru, Gârbiţă
Distribuie articolul:
«Basketball Day», gata de start
30 August 2013Alte articole
A murit puiul de leu de la Zoo Craiova
- de
- 30 August 2013
Acuzatii grave aduse Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare
- de
- 26 August 2013
Comandorul Relu Cojocaru, erou al Craiovei
- de
- 28 August 2013
Regele romilor, un bărbat din Băileşti
- de
- 19 August 2013
Paznicul şi mecanicul din Primăria Caraula, bătuţi în timpul serviciului
- de
- 16 August 2013
Moartea lui Florin Piturca, subiect de ancheta în presa din Grecia
- de
- 14 August 2013
14.000 de oameni stau pe uscat
- de
- 20 August 2013
Maiorul Balaure, pus sub urmărire penală de procurorii DNA
- de
- 13 August 2013
Infractorul a fost reţinut
- de
- 9 August 2013
Craiovenii mizează pe câştiguri neaşteptate
- de
- 8 August 2013

