Sponsor oficial al
Fotbal
Băieţii pregătiţi de Gigi Ciurea au revenit la treabă, conştienţi că au de muncă pentru ca în returul campionatului să evolueze cel puţin la fel de bine cum au făcut-o în tur.
Filieşenii vor intra brusc în meciurile amicale, iar numai după două zile de reacomodare la efort, echipa doljeană are programat un triunghiular la Motru, unde va întâlni Minerul din localitate şi CS Podari. Aceste două partide de verificare vor fi disputate mâine, pe terenul sintetic din Motru.
În această dimineaţă, elevii lui Ciurea vor fi supuşi controlului medical de rigoare de către specialiştii Policlinicii Sportive din Craiova. Prima şedinţă de pregătire a constat într-o serie de alergări uşoare, plus un joc-şcoală între componenţii echipei.
Am reluat în sfârşit pregătirea, după ce am fost nevoiţi să amânăm reunirea. La primul antrenament nu i-am forţat pe băieţi, am făcut câteva alergări uşoare, apoi un joc între noi, pe terenul de la Filiaşi, cel vechi, pentru că cel nou mai are până să fie pus în funcţiune. Mâine(n.r. azi) vom face vizita medicală, după care, miercuri, avem un triunghiular la Motru. Vor fi două meciuri grele, în sensul că noi suntem la începutul pregătirii şi există carenţe fizice, dar vom căuta să alergăm bine şi să facem un joc cât de cât acceptabil.
A declarat Gigi Ciurea, antrenorul CSO Filiaşi
După triunghiularul de miercuri, CSO Filiaşi va mai disputa un joc amical la Minerul Motru(24 ianuarie), iar o săptămână mai târziu se va repeta întrecerea amicală în trei, tot în localitatea gorjeană.
Antrenamentele vor continua pe plan local până la sfârşitul lunii în curs, în perioada 2-12 februarie fiind programat un cantonament la Baia de Aramă.
Ne vom pregăti la Filiaşi zilele ce au mai rămas din luna ianuarie, iar în acest timp ne vom axa mai mult pe pregătirea fizică, în funcţie şi de condiţiile vremii. După cantonamentul de la Baia de Aramă, la întoarcerea acasă, ne vom continua pregătirile pe terenul de joc, de la Braloştiţa, să ne obişnuim cu condiţiile de acolo.
A mai spus Ciurea
Până la plecarea în stagiul de la Baia de Aramă, Gigi Ciurea vrea ca lotul să fie definit şi să cuprindă în jur de 20 de jucători.
Am promovat câţiva juniori de la grupele noastre, pe care îi vom observa la antrenamente, să vedem cum se comportă. Au venit şi câţiva jucători care au evoluat în tur la Podari. Mi-aş dori să mai aducem jucători valoroşi, dar nu depinde de mine. Vreau să formez un lot de 20-21 de jucători până la plecarea în cantonament, pe care să ne bazăm în primăvară. Ca rezultate, îmi doresc să continuăm şirul pozitiv pe care l-am început în tur, nu am pretenţii mai mari.
A încheiat Ciurea
Reamintim, în lotul filieşenilor se regăsesc ca noutăţi patru jucători care au încheiat înţelegerile cu CS Podari după finalul turului de sezon, Preda, Orban, Segărceanu şi Stoian, dar şi un jucător care a evoluat la ACSVM Craiova, Varia.
Lotul este completat în acest moment de încă trei juniori promovaţi din propria pepinieră, Marius Bălă, Duriţă şi Burduşel.
Distribuie articolul:
Alte articole
Politica săptămânii - Şapte zile în şapte păreri
- de
- 19 Ianuarie 2015
Dacă Geoană îşi face partid, Doljul scapă de boala Dragnea-Ponta
- de
- 19 Ianuarie 2015
Mobilizare pentru micuţa Ambra
- de
- 19 Ianuarie 2015
Noul PNL caută soluţia ideală pentru câştigarea alegerilor locale
- de
- 19 Ianuarie 2015
Scade procentul de compensare pentru 21 de medicamente considerate ineficiente
- de
- 19 Ianuarie 2015
Preţul gigacaloriei nu va creşte la Craiova
- de
- 19 Ianuarie 2015
Azi, începe distribuirea alimentelor pentru persoanele defavorizate
- de
- 19 Ianuarie 2015
SOC! Falimentul Universitatii Craiova va fi anulat!
- de
- 16 Ianuarie 2015
5 mii de şomeri au găsit de lucru, în 2014, la Mehedinţi
- de
- 19 Ianuarie 2015

