Despre caracteristicile neo-dictaturii din România n-are rost să ne mai obosim aci. Mai ales că, dacă nu se mănâncă din interior, maladia Dragnea – Ponta poate evolua liniştită cel puţin până în 2016, dacă nu şi mai departe, pentru că este puţin probabil ca românii să mai aibă şansa de a-şi exprima, în următorii 7-10 ani, atât de neîngrădit opţiunea electorală.
Şi în nici un caz asta nu se va întâmpla la alegerile locale. Dar o să argumentez într-un alt material. Revenind la măruntaiele alterate ale colosului neo-comunist aflat la putere, singura operaţie viabilă este ruperea şi eliminarea tumorilor.
Adică eliberarea de cârcelul Dragnea – Ponta. Deocamdată, singurii care par dispuşi să efectueze o astfel de intervenţie sunt Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, alături, evident, de mai mulţi parlamentari PSD, dar şi de foarte mulţi primari, care, la acest moment, nu-şi pot exprima opţiunea politică, dar care, dacă operaţia va avea succes, în 2016 vor trece fluierând în barca fostului prezidenţiabil Mircea Geoană.
Vândut, în 2009, de oamenii care astăzi glumesc cu destinele românilor din postura de guvernanţi de sorginte neo-comunistă, film despre care vom vorbi în paginile cotidianului Ediţie Specială, aşa cum am promis. Pe firul acestei logici, Doljul ar fi îndreptăţit să candideze din poziţie favorizantă la cel mai puţin roşu judeţ pesedist din România, dacă îmi este permisă alăturarea celor două atribute.
Îmi vin în minte repede două momente ale traseului politic al lui Mircea Geoană din ultimii cinci ani: o revoltă înnăbuşită a primarilor PSD din Dolj la momentul când PSD, în noiembrie 2011, decidea că fostul său preşedinte trebuie exclus din partid, şi candidatura pe listele PSD la parlamentarele de la Dolj, în 2012, când Geoană a adus, practic, USL, nu un loc de parlamentar, cel al său, ba chiar două-trei.
Aşadar, o filială la Dolj a unui nou partid social-democrat, având la cârmă oameni care s-au dezis de neo-comunismul Ponta – Dragnea, ar fi cu siguranţă o formaţiune susţinută, dacă mă întrebaţi pe mine, şi de foarte mulţi pesedişti, dar şi de nenumăraţi non-pesedişti.
