Epoca vechilor cinematografe

Fac parte din generaţiile cărora nu le scăpa nici un film bun din cele care se difuzau la cinematografele din Craiova, până în decembrie 1989. Şi existau patru cinematografe funcţionale, atunci: PATRIA – care, din câte ştiu, este singurul care mai funcţionează acum, CENTRAL (devenit, ulterior, JEAN NEGULESCO), 30 DECEMBRIE (devenit, ulterior, VICTORIA), MODERN şi CRAIOVIŢA NOUĂ. Toate se află acum în paragină, sau au căpătat altă destinaţie şi probabil că PATRIA este singurul care mai corespunde cerinţelor actuale pentru a difuza filme.

Fiecare epocă are farmecul ei. Nu sunt împotriva evoluţiei tehnico-ştiinţifice, fireşti, a societăţii umane, dar pot spune că păcătuim grav fiindcă nu ştim să conservăm vechile valori, pe care alte ţări civilizate nu le demolează, ci le preţuiesc şi le conservă, fiind aducătoare de turism şi nostalgie pentru cei care vor, uneori, să se întoarcă în trecut, sau pentru cei tineri, care vor să experimenteze valorile trecutului, să încerce să simtă şi ei ce simţeau părinţii şi bunicii lor, odinioară.

Cinematograful era nu numai locul în care mergeai să vizionezi un film: era un spaţiu de socializare şi de manifestare a sentimentelor de iubire, mulţi îndrăgostiţi îndrăznind, poate, să încerce primul sărut, acolo, la adăpostul semi-întunericului sălii, mângâiaţi de reflexiile luminoase şi colorate ale ecranului mare, din pânză albă...

Am trăit acele vremuri şi acele întâmplări şi pot spune că multe dintre ele sunt infinit mai frumoase decât cele de acum, în care am văzut tineri ce îşi dăduseră întâlnire, dar care, în loc să se uite unul în ochii celuilalt, să se soarbă din priviri, stăteau cu ochii în telefoanele mobile, absenţi şi glaciali...

Epoca vechilor cinematografe s-a dus, împreună cu romantismul acelor generaţii. Am rămas noi – cei care mai ştim de ele, ca nişte martori tăcuţi ai unei treceri prin inefabil.