Sponsor oficial al
Echipa antrenată de Mişu Vintilă a dominat autoritar prima parte a sezonului, pe care a încheiat-o cu 15 puncte şi golaveraj 33-5. În ultima etapă a turului, Unirea Tricolor a dispus cu 4-1 de contracandidata Luceafărul Drobeta şi a intrat în iarnă cu un avans de 5 puncte. Liderul se poate lăuda şi cu cea mai categorică victorie a campionatului, după ce a trecut în runda a II-a cu 12-1 de Minerul Mehedinţi, pentru care joacă grupa de copii de la CS DEC Dr. Tr. Severin.
În urmă cu doi ani, am câştigat cu aceşti copii campionatul judeţean al juniorilor D, iar în sezonul precedent ne-am clasat pe locul secund la juniori C. Nu se pune problema să ratăm titlul la Mehedinţi în acest sezon, dar nu ştiu dacă vom avea bani ca să mergem la etapa de zonă a juniorilor C, care va avea loc în mai 2015. La Severin, nu prea avem nici condiţii de antrenament, dar, cu toate aceste probleme, jucătorii au crescut în valoare şi asta mă bucură cel mai mult.
A spus antrenorul Mişu Vintilă
Acesta mai are un motiv de bucurie, după ce elevul său, Adrian Burcu, a fost convocat ieri la selecţia lotului naţional, de la Slatina, care are ca scop descoperirea tinerelor talente din Oltenia, la grupa copiilor născuţi în anul 2000.
Burcu a marcat 19 goluri în 5 meciuri
Atacantul severinean Burcu e şi golgheter în campionatul judeţean din Mehedinţi al juniorilor C, cu 19 reuşite în 5 meciuri, fiind urmat de Ionuţ Amzulescu (CSS Drobeta, 7 g), Robert Mohora (Luceafărul Drobeta, 6 g ), Constantin Dănoiu (Frontiera Drobeta, 5 g), Denis Bordea (Unirea Tricolor, 4 g), Andrei Pistriţu (Frontiera Drobeta, 4 g) şi Raul Iorgulescu (Sport Kids Drobeta, 4 g).
La Timişoara şi Târgu Mureş s-au pus deja bazele centrelor pentru dezvoltarea fotbalului juvenil. Am înţeles că Slatina ar putea fi gazda Centrului de Excelenţă în Fotbal, pe care FRF intenţionează să-l înfiinţeze în Oltenia. Poate era mai bine la Craiova, dar important e ca Mehedinţiul să dea cât mai mulţi copii. Deocamdată, Burcu şi Gîdea, de la CSS Drobeta, au fost selectaţi.
A conchis tehnicianul
Distribuie articolul:
Vâlcea începe returul cu Pelici pe bancă
7 Noiembrie 2014Alte articole
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
DOVADA NEVINOVĂŢIEI LUI ADRIAN MITITELU
- de
- 30 Octombrie 2014
Adrian Mititelu - trimis în judecată de DIICOT
- de
- 29 Octombrie 2014
Poliţia gorjeană anchetează moartea unui bebeluş
- de
- 29 Octombrie 2014
Antonie Solomon, liber de sărbători
- de
- 7 Octombrie 2014
Solomon va fi eliberat până de sărbători
- de
- 5 Octombrie 2014
Suspiciuni de mită pentru diplome de licenţă
- de
- 29 Septembrie 2014
Venit, văzut, reparat!
- de
- 30 Septembrie 2014
«Mihai Eminescu», în mocirlă
- de
- 5 Noiembrie 2014
Sfaturi pentru minori
- de
- 5 Noiembrie 2014

