Sponsor oficial al
Riscul unei demisii a premierului Ilie Bolojan, în cazul în care proiectul privind pensiile magistraților este respins de CCR, nu este doar o speculație politică, ci o posibilă cutremurare a scenei politice. Un astfel de gest ar însemna prăbușirea actualei arhitecturi guvernamentale și o repoziționare rapidă a PNL, care s-ar vedea aruncat din poziția de partid de guvernare într-o luptă pentru supraviețuire politică. În spatele tensiunii juridice se află însă o miză mult mai concretă: presiunea pe bugetul de stat, deja sufocat de un deficit uriaș, moștenit de la guvernările precedente.
Pensiile speciale ale magistraților au fost ani la rând un subiect sensibil, dar momentul actual este unul de maximă vulnerabilitate fiscală. România trăiește sub spectrul unei proceduri de deficit excesiv, cu angajamente ferme față de Comisia Europeană. Orice amânare a reformelor în zona pensiilor și a cheltuielilor sociale împinge țara mai aproape de sancțiuni și de imposibilitatea finanțării sustenabile. De aceea, pentru Bolojan, această lege nu este doar un test politic, ci și un examen de credibilitate externă.
Fostul premier Marcel Ciolacu, care astăzi lansează atacuri la adresa ministrului Finanțelor Marcel Boloș, încearcă să se repoziționeze ca lider de opoziție, dar nu poate șterge responsabilitatea pentru deficitul uriaș lăsat moștenire. Creșterile salariale și de pensii operate în plină campanie electorală, lipsa unor reforme structurale și incapacitatea de a controla cheltuielile au adâncit prăpastia bugetară. Prețul politic al acestor decizii ar trebui să fie unul sever: PSD riscă să plătească electoral pentru iresponsabilitatea bugetară, iar liderul său ar trebui să explice de ce a împins România în marginea prăpastiei financiare. Durerea în organ al lui Ciolacu se poate transfera către partidul său, de unde se va auzi fie o văicăreală electorală, fie se va petrece o răsucire de glezne spre viitorul parteneriat cu suveraniștii.
Dacă Bolojan chiar ar demisiona, PNL s-ar afla în fața unei dileme existențiale. Unii liberali ar vedea în această decizie dovada unei verticalități politice rare, care ar putea recredibiliza partidul în ochii electoratului de dreapta. Alții ar denunța însă gestul ca pe o capitulare și ar deschide drumul unor negocieri complicate pentru o nouă majoritate. Întrebarea inevitabilă este dacă AUR ar putea intra la guvernare. Oficial, partidul lui George Simion se declară pregătit să preia puterea, dar o asemenea combinație ar schimba radical echilibrul intern și extern, punând sub semnul întrebării direcția europeană a României.
Surprinde însă tăcerea președintelui Nicușor Dan, care nu a intervenit pentru a susține poziția premierului, preferând să transmită mesaje favorabile magistraților. Argumentul său, potrivit căruia aceștia muncesc de trei ori mai mult decât colegii lor din Europa, nu face decât să adâncească impresia de dublu standard și de lipsă de solidaritate instituțională. Dacă șeful statului nu sprijină guvernul în momente de criză, legitimitatea sa politică riscă să fie erodată.
În cele din urmă, cazul pensiilor magistraților este doar o piesă dintr-un puzzle mai mare: deficitul bugetar, presiunile externe și fragilitatea alianțelor politice. O eventuală demisie a premierului ar reseta jocul, dar ar aduce România într-o zonă de și mai mare incertitudine. Rămâne de văzut dacă PNL va ști să transforme criza într-o oportunitate sau dacă scena politică se va fragmenta, lăsând loc unor combinații imprevizibile. Bolojan joacă totul pe o singură carte însă, dacă pierde, jocul se poate transforma în ruletă rusească, în care, fie că știe sau nu, toate lăcașurile au câte un cartuș.
