Sponsor oficial al
Sport
Naţionala feminină de handbal a României a câştigat sâmbătă cu 27-23 amicalul cu Germania. Scenariul s-a repetat o zi mai târziu, când tricolorele lui Gheorghe Tadici au reuşit o nouă victorie fără drept de apel, lângă Dusseldorf, scor 26-23. De această dată, nemţoaicele au început mai bine jocul, conducând cu 5-4 în minutul 14, dar România a revenit şi s-a apărat excelent, reuşind să preia conducerea şi să intre la pauză cu un avantaj de trei goluri, 13-10.
Avantajul s-a menţinut în repriza secundă, ba chiar s-a extins la şase lungimi (23-17, min.53), deşi Tadici a folosit garnitura secundă. Chiar şi în aceste condiţii, Cristina Neagu a fost din nou cea mai bună marcatoare a României, cu doar 5 goluri, faţă de 14, cât reuşise ieri, titrează digisport.ro.
A fost ultimul amical pe care naţionala României l-a jucat înainte de startul Campionatul European, care va fi pe 7 decembrie, contra Norvegiei. România face parte din Grupa B a CE din Ungaria şi Croaţia, urmând să întâlnească Norvegia, Danemarca şi Ucraina.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
VIDEO / CLOACA CSU FINANŢATĂ DIN BANII FURAŢI DE LA STATUL ROMÂN
- de
- 27 Noiembrie 2014
Ford dă afară 680 de angajaţi de la Craiova
- de
- 20 Noiembrie 2014
Pe votul curat, IOHANNIS A CÂŞTIGAT DETAŞAT
- de
- 24 Noiembrie 2014
Mitică Dragomir, trimis în judecată
- de
- 19 Noiembrie 2014
Accident cu persoană decedată, pe DN 64
- de
- 17 Noiembrie 2014
Ionel Pană cere demisia Primarului Craiovei
- de
- 3 Decembrie 2014
Adrian Mititelu - replica la comunicatul DIICOT
- de
- 7 Noiembrie 2014
Secretarul «nevorbit»
- de
- 28 Noiembrie 2014
Turcii iau împrumut de la BERD pentru fabrica de la Craiova
- de
- 28 Noiembrie 2014
Sinistraţii din Vâlcea primesc locuinţe modulare de la Dolj
- de
- 28 Noiembrie 2014

