Sponsor oficial al
Consiliul Judeţean Dolj a scos la licitaţie contractul pentru modernizarea DJ641, cuprins între limita județului Olt, intersecția cu DN 65 și intersecția cu DN 65C, tronson ce traversează șase comune.
Acest drum va fi modernizat pe o lungime de aproape 45 de kilometri. Tronsonul porneşte din zona localităţii Mischii şi ajunge la limita cu judeţul Olt, în localitatea Teslui.
Valoarea totală estimată a contractului se ridică la 242.470.313 de lei, fără TVA (aproximativ 63 de milioane de euro cu TVA), investiția fiind realizată cu fonduri europene.
Localitățile din Dolj pe care le traversează acest sector de drum sunt Teslui, Drăgotești, Robănești, Pielești, Ghercești, Mischii.
„Drumul va fi modernizat pe o lungime de aproape 45 de kilometri, pe un tronson cuprins între limita județului Olt, intersecția cu DN 65 și intersecția cu DN 65C, tronson ce traversează 6 comune și deservește o populație de peste 50.000 de locuitori. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional 2021-2027, Consiliul Județean Dolj fiind primul care a semnat un contract de finanțare pe acest program, din România”, spune președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile.
Dacă nu vor apărea situații neprevăzute, autoritățile județene spun că sunt șanse ca lucrările să demareze în vara acestui an.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024


