Sponsor oficial al
De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente pe zi, anunță purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. Ea spune că duminică vor fi mobilizați aproximativ 42.800 de angajați MAI.
„Campania electorală s-a desfășurat în condiții de normalitate pentru cele două tipuri de scrutin, fără incidente grave. De la debutul campaniei electorale au fost semnalate 1.250 de incidente sau fapte ilegale în context electoral, în medie aproximativ 43 evenimente/zi, față de 46 evenimente/zi la alegerile anterioare. Comparativ cu numărul evenimentelor sesizate pe timpul campaniilor electorale pentru alegerile similare anterioare - locale din anul 2020 și europarlamentare din anul 2019, se constată scăderea acestora cu 5,5%. Din totalul de 1.250 de incidente semnalate 71 sunt în curs de verificare și 158 nu s-au confirmat”, spune comisar șef de poliție Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
Ea precizează că 160 de sesizări nu au fost de competența MAI așa că au fost transmise pentru soluționare altor autorități: 130 către Autoritatea Electorală Permanentă, 24 către Biroul Electoral Central şi 6 către Birourile Electorale Județene.
„Cele mai frecvente sesizări au vizat distrugerea sau deteriorarea materialelor electorale - 375 de sesizări, posibile fapte de corupere a alegătorilor – 156 de sesizări și afișarea mijloacelor de promovare electorală în alte locuri decât cele permise potrivit prevederilor legale – 140 de sesizări. Efectivele MAI au aplicat 453 de sancțiuni contravenționale, respectiv 257 de amenzi în valoare de peste 187 de mii și 195 de avertismente. Totodată, s-au întocmit 412 dosare penale cu privire la posibile infracțiuni”, adaugă Dajbog.
Cele mai multe manifestări electorale au fost organizate în județele Ilfov (342), Dolj (174), Giurgiu (111), Bihor (69), Sibiu (68) și s-au desfășurat, în principal, sub formă de întâlniri cu alegătorii – 306 sau marş - 293.
De asemenea, ea precizează că a fost activat, începând de sâmbătă dimineață de la ora 7, Centrul Operațional de Comandă cu rol de coordonare și monitorizare a tuturor misiunilor din aceste zile.
„În ziua alegerilor, aproximativ 42.800 de angajați MAI vor fi mobilizați, la nivelul întregii țări pentru a menține ordinea și siguranța publică și pentru a asigura măsurile de protecție a secțiilor de vot. Totodată, vor fi pregătite echipe pentru intervenția rapidă și cercetarea incidentelor electorale. Suplimentar, vor fi instituite dispozitive de ordine publică pentru prevenirea unor evenimente negative pe fondul aglomerărilor de persoane. De asemenea, la nivel național se va organiza o acțiune pentru verificarea modului de realizare a transportului de persoane în care vor fi implicați peste 1.600 de polițiști cu aproximativ 850 de mijloace tehnice, beneficiind inclusiv de sprijinul aerian al aeronavelor IGAv”, încheie Dajbog.
(sursa: Mediafax)
Distribuie articolul:
Alte articole
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021